COMUNA BERCA

Nicolae Iorga afirma, în a sa carte, „România cum era până la 1918” (Ed.Minerva, București, 1972, p.394): „Berca -un sat de munteni săraci care se coboară la câmp ca să câștige, câteva luni din an, 40 de bani pe zi.Niciodată el n-a putut să aibă vreo însemnătate, dar un domn, a făcut aici, o mânăstire(…)”

Într-adevăr mânăstirea fondată la 1694 de către Mihalcea Cândescu și soția sa Alexandrina este simbolul istoric al comunei.

Mânăstirea are în mod cert dedesubt, vestigii seculare, urcând poate până în secolul al IV-lea. Săpăturile efectuate aici au scos la iveală urme de locuire din epoca bronzului (cultura Monteoru) şi resturi ceramice identificate ca aparţinând culturii Cucuteni B. Au mai fost găsite fragmente de ceşti specifice culturii Noua (a doua jumătate a mileniului II, î.Hr.), un ac de bronz cât şi fragmentele unei străchini, datată ca fiind din prima epocă a fierului (Hallstatt), cultura Basarabi. Pe malul drept al râului Buzău au fost identificate urme de locuire din a doua epocă a fierului (La Téne, sec. II-I, î.Hr.)

Poziţiile geografice cu totul şi cu totul privilegiate ale satelor comunei Berca, ne fac să credem că aici a fost viaţă dintotdeauna, a existat o civilizaţie din cele mai vechi timpuri, asta deoarece aproape toate vetrele de sat au urme de locuire veche sau străveche și începând cu sec al XV-lea, sunt pomenite în diferite documente. Apa, aflată în imediata apropiere a aşezării, argila necesară confecţionării ceramicii şi chiar sarea care nu erau la o distanţă foarte mare, au fost argumente importante pentru locuitorii acestor meleaguri, care şi-au durat aici aşezări.

Schitul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”

Pentru secolul IV d. Hr., este demonstrată aşezarea goţilor în Muntenia şi Moldova, cu o concentrare importantă de-a lungul Dunării.

În orice caz goţii au pătruns pe valea Buzăului, şi descoperirile geologice din diferite locuri ne arată prezenţa neamurilor germanice în această zonă. Ammianus Marcelinus aminteşte că vizigoţii lui Atanarich s-au retras din faţa hunilor într-un ţinut numit Caucaland, identificat de mulţi cercetători cu zona muntoasă a judeţului Buzău.Cele mai vechi atestări documentare cunoscute sunt cele ale satelor Pleşcoi şi Urlători.

Primul document care atestă existenţa lor, datând din 22 mai 1489, este emis de domnitorul Vlad Călugărul, care întărea lui Bolea, lui Ion şi altui Ion, moşia Plăcicoiu (Pleşcoi), cu via şi siliştele, arătându-se, totodată, şi hotarele. Această moşie era însă cu mult mai veche, deoarece domnitorul demonstrează că cei trei o aveau din moşi strămoşi, dobândită de la domnii din vechime. „Din mila lui Dumnezeu, lo Vlad Voievod şi Domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi preabunului Vlad Voievod, dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Bolea şi lui Ion, şi lui lon cu fiii lor, câţi le va lăsa Dumnezeu, ca să le fie moşia Plăcicoiu toată cu tot hotarul din câmp şi din pădure şi din ape şi cu via şi cu toate siliștele satelor şi cu venitul de peste tot şi peste toate hotarele. Şi semnele hotarului să se ştie, de la celelalte sate dinprejur: de la hotar până la grui, de acolo până la hotarul Urlătorilor, la Zârna, de acolo până la hotarul hodobenilor, de acolo până la hotarul Mierlarilor, şi până la moara de vânt, de acolo merge până la hotarul Aldenilor, pentru că le este a lor veche şi dreaptă moşie din moşi strămoşi, dobândită de la alţi domni vechi de mai demult.

De aceea domnia mea, am înnoit şi am întărit această moşie şi strămoşie cu această carte a domniei mele. De aceea am dat şi domnia mea ca să le fie de ocină şi de ohabă, şi fiilor lor şi nepoților lor şi de nimeni neatins, după porunca domniei mele. Iată ce martori aşează domnia mea: Jupân Drăghici mare vornic şi jupân Staico, mare logofăt, şi jupân Hamza ban şi jupân Radul, mare vistier şi Drăghici spătar şi Stan stolnic şi Stoico comis şi Radu Paşadia postelnic şi ispravnic şi Ghiura logofăt. Am scris eu Țalapi grămătic în cetatea de scaun Bucureşti, luna Mai, 22 de zile, de la Adam anul 6997 (1489).”„Io Vlad voievod, din mila lui Dumnezeu domn”

Copie slavonă din secolul XIX, însoțită de o traducere românească Academia României(Document XI-255, Regest, Lapedatu, Vlad Călugărul, p.73)

Se pare că cei trei moşi erau urmaşii celor care, de foarte multă vreme, stăpâneau aceste terenuri. În document se mai vorbeşte şi despre proprietatea peste siliștele satelor şi cu venitul de peste tot, fapt care atestă existenţa unor aşezări bine delimitate pentru acele vremuri.

Zece ani mai târziu, fiul voievodului Vlad, dă jupânului Chicoş şi rudelor sale, „să le fie veche şi dreaptă ocină”, o serie de sate prin care apare şi Plăcicoi (Pleşcoi). Este vorba numai de părţi ce-i intrau în stăpânire şi nu de-a întregul, pentru că aşa erau posibilităţile vremurilor. Acest Chicoș era boier în slujba domnitorului, apropiat al acestuia: 7007(1499) iunie 15, Târgovişte.

„Din mila lui Dumnezeu, Io Radu voievod, (cel Mare) Şi domn a toată țara Ugrovlahiei fiul marelui Vlad voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele, boierului domniei mele, jupânului Chicoș cu fii lui şi cu fiicele lui, anume Stanca şi Vișa și Rada cu fii lor și oricâţi fii sau fiice i-ar lăsa Dumnezeu jupânului Chicoș ca să-i fie în Fântânele şi în Verneşti şi în Plăcicoi şi în Gugești, şi în Cornu şi în Cerih și în Mileşti oricâte sunt părţile jupânului Chicoș şi ţiganii, anume Mândrea şi cu copii săi şi Daluta cu copii săi pentru că sunt aceste sate toate și ţiganii, veche şi dreaptă ocină, dedină a jupânului Chicoș. De aceea a venit înaintea domniei mele jupân Chicoș de a aşezat pe fiicele sale Stanca şi Vișa și Rada peste aceste mai sus zise sate și ţigani ca ele să-i fie în loc de fii. Iar dacă i-ar lăsa Dumnezeu jupânului Chicoș fii, ei să-i fie cu fiicele lui toţi asupra satelor si ţiganilor. Dar până când va fi viu jupân Chicoș, singur să-şi stăpânească satele și ţiganii, iar după moartea jupânului Chicoș, să fie ale fiilor lui și ale fiicelor lui. La dânşii prădalnică să nu fie niciodată în veci ci să fie celor rămaşi. Şi domnia mea am iertat calul. De aceea le-am dat și domnia mea ca să le fie de ocină şi de ohabă lui şi fiilor lui şi nepoţilor și strănepoţilor, de nimeni neclintit după porunca domniei mele.  Martori: jupân Barbul Craiovescul şi jupân Cârstian şi jupân Badea, fosti vornici, jupân Pârvul mare vornic, jupân Staico logofăt, jupân Teodor vistier, jupân Stroe spătar, jupân Danciul comis, jupân Radul paharnic, Dragomir Izvoranul, stolnic Radul şi Dragomir mari stratornici.  Şi eu, Oancea grămătic care am scris în luna Iunie 15 zile, în cetatea de scaun, Târgovişte şi de la Adam anul 7007 (1499).

Io Radul voievod, din mila lui Dumnezeu Domn.”

Document scris în limba slavonă, pe pergament şi întărit cu pecetea domnului, de fapt o întărire a proprietăţii de acest mare boier şi mai înainte. Probabil că lipsa unui moştenitor (a unui fiu), l-a determinat pe acesta să ceară domnitorului încă o întărire. La începutul secolului XVI era o luptă acerbă între boierii din dreapta şi stânga Oltului şi boierii din răsăritul Țării Româneşti. Prigoniri şi crime erau chiar şi în familiile domnitoare şi în sânul familiilor boiereşti. Radu Prasnaglava, Radu de la Afumaţi, Petru Vodă, şi Matei Basarab s-au pus bine cu boierii de pe valea Buzăului, întărindu-le stăpânirea în devălmăşie.

• La 29 Noiembrie 1519, Neagoe Basarab, întăreşte părţi de moşie la Pâclenii de Sus şi cei de jos (Berca), cât şi la Gârbovi pe Câlnău.
•  La 2 Decembrie 1532, Țigulea şi Mihăilă, obţinuseră un act de întărire la Pâcleni (Berca) unde aveau părţi de moşie.
•  La 7 Septembrie 1570, domnitorul Alexandru Mircea, întărea lui Vlad cu ceata lui, Lupea şi Negruş cu fii lui, ocină la Urlățoi (Urlători).
• La 18 Martie 1577, printr-un hrisov al domnitorului Alexandru Mircea se dădea învoire lui Negruş şi Mircea să are nişte ocine la Aldeni iar la 8 ianuarie 1582 Mihnea Turcitul întărea marelui spătar Dumitru şi logofătului Stan, pe lângă ocini la Pârscov şi Blestematele şi un vad de moară la Urlătoi (Urlători), cu menţiunea că acele proprietăţi au fost date spătarului Dragomir, bunicul jupâniţelor Caplea şi Chera, încă din zilele răposatului Vlad Voievod (Vlad Călugarul 1481-1482-1495).

Referitor la vadul de moară se preciza că: „a fost închinat de însuşi Urlatul, acel vad de moară lui Dragomir spătar” încă din zilele lui Vlad Voievod. Acelaşi domnitor semnează şi hrisovul de întărire pentru comisul Badea, a unei ocine la Pâcleni, partea Şuchetească, partea Oprii, toată. Din document reiese că Oprea a închinat această ocină lui Stanciu, moşul comisului Badea, iar Stanciu a dăruit-o mânăstirii Pinu, care a vândut-o apoi mânăstirii lui Drăgan.

Un Stanciu din Răteşti apare şi în hrisovul domnitorului Mihai Viteazul, datat la 25 Februarie 1594, căruia, împreună cu fraţii lui Manea şi Dobromir, li se întăreşte dreptul de proprietate, pentru că este a lor moştenire. Acelaşi domnitor întărea la 20 Iunie 1597, lui Radu Nenu moşii la Plecicoi, Joseni, Păcăleni, Pădurea Trestia şi Micani.

Referitor la satul Răteşti, câteva documente din veacul al XVII-lea, fac referiri fie la martori din acest sat, care au fost de faţă la vânzarea sau stabilirea hotarelor unor terenuri. Astfel, în august 1601, între cei 12 boieri hotarnici care au stabilit hotarele proprietăţii pârcălabului Lupu din Pârscov, figurează şi Voiculeț din Răteşti. Într-un alt hrisov emis în cancelaria domnitorului Radu Şerban la începutul anului 1601, apar ca aldămăşari, Dragomir, fratele său Neagu, jupâneasa Voica, soţia lui Miclăuş prin care aceasta a vândut 250 stânjeni de moşie la Răteşti, pentru 2500 de aspri.

În afară de documentele prezentate în ceea ce priveşte atestarea vechimii acestor aşezări, despre satele comunei, întâlnim o serie mare de documente, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, cu referiri la întăriri, vânzări, călcări şi hotărnicii de proprietăţi:

• 29 noiembrie 1519 întărire moşie la Pâcleni lui Tetiu Pârcălab;
• 1551 întărire de aşezământ comisului Tatu, în moşiile Placicoi (Pleşcoi) şi Mierlari;
• 25 mai 1554 întărire lui Miclea după judecată, a unui teren la Urlăţoi (Urlători);
• 12 martie 1559 întărire lui Neagu după judecată a unui teren în moşia Mierlari, Pleşcoi;
• 15 aprilie 1565 întărire de înfrăţire pentru moşia Mierleasca (Mierlari) de la Plecicoi (Pleşcoi);
•  7 septembrie 1570 se întăreşte lui Vlad, după judecată, un teren la Urlățoi (Urlători);
•  29 august 1582 întărire moşia Pâclele;
• 10 mai 1586 întărire moşia Pâclele;
•  20 iunie 1597 se întăreşte lui Radu, fiul lui Nenu, terenuri în mai multe moşii, între care şi Joseni, Pâcleni, şi Plecicoi;
•  8 iunie 1602 dania unor terenuri la Plecicoi Vlaicului, lui Dima, fiul lui Pascu către stolnicul Preda; 1
• 7 februarie 1617 întărire lui Cârstian, terenuri la Pâcleni;
•  27 septembrie 1637 vânzare terenuri la Pâclenii de Sus şi Pâclenii de Jos către Lupşa şi Radu postelnic;
• 23 ianuarie 1639 se întăreşte lui Radu, mare comis, proprietăţi la Pâclenii de Sus şi Pâclenii de Jos;
• 8 iunie 1641 paharnicul Negoiţă cumpără teren la Pâclenii de Jos;
• 24 noiembrie 1649 învoială de posesie, pentru stăpânirea unor terenuri la Pâcleni şi Joseni pentru nepoţii ceauşului Vlad şi mătuşa lor Stana;
• 2 septembrie 1652 Stângoiu, fiul lui Braga, vinde preotului Nan, terenuri la Mierlari, Pâcleni şi Joseni;
• 24 martie 1672 danie şi vânzare ale babei Alba cu fii, ginerii şi cumnaţii a unor terenuri la Plecicoiu de Jos, stolnicului Mihalcea, spătarului Drăghici şi mânăstirii Berca;
• 18 iunie 1673 alegerea de către 4 megieşi, a părţii lui Moise din moşia Pâcleni;
• 15 martie 1674 Jipa iuzbaşa cu toţi roşii, vinde lui Badea fiul lui Alexie iuzbaşa, părţile lui Crăciun, din via de pe dealul Săpăucii (Săpocii), pe ocina Urlătorilor, pentru plata haraciului, năpastei şi banii cailor, el fiind fugit;
• 8 mai 1686 vânzare terenuri la Pâcleni;
• 25 martie 1687 Tudor, fiul lui Nanu vinde lui Iane un teren la Pâcleni;
•  22 iunie 1689 vânzare moşie la Pâcleni;
•  8 martie 1690 Sanislav, beşlișagă este miluit de către domn cu partea din moşia Pâcleni a Agăi Constantin Bălăceanu, confiscată, pentru hiclenie;
• 25 martie – 25 aprilie 1690 vânzare moşie la Pâcleni;
• 20 aprilie 1700 Danie teren către mânăstirea Berca de către călugariţa Sofronia, de la schitul Răteşti. Înainte de căsătorie s-a numit Sora şi era fiica preotului Lăudat;
•  6 martie 1702 12 boieri efectuează hotărnicia părţii lor mânăstirii Berca din moşia Pleșcoi;
• 25 martie 1702 hotărnicia moşiei Pleşcoiului la solicitarea marelui stolnic Mihalcea Cândescu şi căpitanului Dragomir;
•  15 aprilie 1702 hotărnicia moşiei Pleşcoiul de Sus, efectuată de 6 boieri, la cererea lui Dragomir, căpitan de roşii;
• 7 mai 1702 Carte de judecată dregătorească, în pricina dintre Iane Pleşcoianu şi Anton, fiul lui Ivaşcu, cu fii lui Armega, pentru arderea stânilor de pe moşia Pâcleni;
•  12 martie 1603 hotărnicia moşiei Urlători, partea fostului mare stolnic Mihalcea Cândescu;
• 17 martie 1703 Pârvu vinde pământ în moşia Urlători fostului mare stolnic, Mihalcea Cândescu, care, la 29 aprilie în acelaşi an, a mai cumpărat pământ şi de la călugărul Varlaam;
•  7 mai 1704 hotărnicia părţii din moşia Urlători, a mânăstirii Berca, terenuri donate de către diaconul Ion;
• 2 septembrie 1704 călugărul Varlaam Cazacu vinde lui Dionisie, egumenul mânăstirii Berca, un teren la Săpăuca (Săpoca);
• 16 iunie 1706 învoială pentru stăpânirea moşiei Pâclele, între mânăstirea Berca, popa Bratu, moşneni şi stolnicul Mihalcea;
• 24 iunie şi 29 decembrie 1706 vânzare de moşie în Pâcleni;
• 30 mai 1707 hotărnicia moşiei Pâcleni;
•  3 iunie 1707 hotărnicia moşiei Pâcleni de 12 boieri luaţi de căpitanul Caloian şi Ene Pleşcoianul;
• 13 Noiembrie 1708 călugărul Varlaam Cazacu vinde şi donează mânăstirii Berca, terenuri la Urlători;
• 10 decembrie 1708 Constantin Arbănaş vinde şi donează mânăstirii Berca terenuri la Trestia, pe apa Sărăţelului;
• 15 august 1709 mărturie de răscumpărare a unor terenuri cu vie de pe dealul Săpocii de către moşnenii Deleni, de la Urlători, către Stolnicul Mihalcea;
• 10 iunie 1710 hotărnicia moşiei Pâcleni de 12 boieri luaţi de Constantin Arbănaş;
• 8 iunie 1712 Constantin Arbănaş vinde lui Şerban, fiul stolnicului Mihalcea, moşia Pâcleni, pentru lipsă, ca dovadă depunându-se actul de zălogire către Jipa şi Mihai Săseanu;
•  8 septembrie 1728 hotărnicia moşiilor Pâcle şi Policiori;
• 26 mai 1735 vânzare de moşie la Pâcleni;
• 1741 Hrisov de proprietate a moşnenilor Joseni;
• 12 mai 1741 marele paharnic Şerban Cândescu, închină mânăstirea Cetăţuia (Berca);
• 20 iunie 1742 înnoire de închinare a schitului Cetăţuia (Berca);
• 26 septembrie 1749 întărirea proprietăţii moşnenilor la Joseni;
• 18 septembrie 1755 Andronic, fiul lui Şerban Pleşcoianu, vinde terenuri la Pâcleni şi Policiori lui Constantin Cândescu, mare clucer;
• 18 septembrie 1755 călugărul Nica schimbă cu Andronache, fiul lui Şerban Pleşcoianu, terenuri din moşiile Pâcleni şi Pleşcoi;
•  1756 şi 1 iulie 1757 vânzare moşie la Pâcleni;
•  29 august 1758 hotărnicia moşiei Pâcleni;
• 10 ianuarie 1780 carte de judecată a unor megieşi în pricina dintre Florea şi fii dascălului Vasile, pentru dijma din moşia Pâclele;
• 1780-1790 catastif de avere a schitului Berca: moşiile Bădeni, Bănuleşti, Berca, Bordeşti, Negoşina, Pâclele, Pizdeasca, Zăvoiasca, vie la Săpoca, moară la Bălăneşti pe Sărăţel;
• 20 august 1781 stabilirea hotarelor moşiei Bădeni, partea mânăstirii Barbu, faţă de cele ale moşnenilor Bădeni, mânăstirilor Berca şi Bradu;
• 12 noiembrie 1781 carte de judecată a ispravnicilor judeţului Buzău în pricina dintre mânăstirea Berca şi fostul mare paharnic Nicolae Dedulescu pentru moşii la Pleşcoi şi Băceni;
•  6 martie 1782 carte de judecată isprăvnicească în pricina mânăstirilor Berca şi Bradu, cu moşnenii Bădeni, pentru moşia Bădeni;
• 23 mai 1782 răvaş de cercetare către ispravnicii judeţului Buzău pentru cercetarea pricinei dintre mânăstirea Berca şi moşnenii Mierlari, pentru moşia Mierlari Pleşcoi;
•  30 mai 1782 carte de judecată isprăvnicească în pricina mânăstirii Berca, cu moşnenii pentru morile dela Pâcle şi de pe apa Sărăţelului;
• august 1782 hotărnicia moşiei Siliştea Pietroasa, părţile mânăstirilor Berca şi Bradu;
• 19 iulie 1784 poruncă către ispravnicii judeţului Buzău, ca să cerceteze pricina dintre mânăstirea Berca şi moşneni, pentru terenuri la Pâclele;
• 5 iunie 1785 Meletie, segumenul mânăstirii Berca, schimbă cu fostul mare stolnic Scarlat Câmpineanu, un teren din moşia Zăvoianca, de la Sibiciu;
• 7 iunie 1786 răvaş către aprodul vătăşesc, ca să aducă la judecata ispravnicilor, pe moşnenii Sibiceni, în pricina cu mânăstirea Berca, pentru nesupunere la dijmă, problemă care s-a mai judecat şi în 1794;
• 20 iulie 1786 porunca către zapciul plaiului Pârscov, ca să aducă la judecată pe moşnenii Pâcleni şi egumenul mânăstirii Berca, pentru că le-a luat un zapis de moşie prin înşelăciune;
• 25 iulie 1786 învoială între moşnenii Pâcleni şi mânăstirea Berca pentru moşie. 1787 hotărnicia moşiei mânăstirii Berca;
•  9 august 1797 proces pentru călcarea moşiei Pâclele;
• 28 februarie 1803 învoială între moşnenii Scăieni şi schitul Berca, pentru a nu mai „împresura” partea din moşia Bălăneşti, proprietatea schitului şi să înapoieze bucatele ridicate de ei de pe aceste terenuri;
• 30 mai 1803 hotărnicia moşiei Joseni;
• 30 iulie 1806 hotărnicia solicitată de fostul mare serdar Mihai Greceanu, a părţilor în proprietatea mânăstirilor Berca, Bradu şi Barbu, în moşiile Bădeni, Ziliştea sau Cătina;
•  21 septembrie 1808 Ana, soţia răposatului Mihai Beleţ, donează mânăstirii Berca o casă şi vie la Berca;
• 19 noiembrie 1808 hotărnicia părţilor moşiei mânăstirii Berca şi moşnenilor Pâcleni, din moşia Pâclele;
• 8 august 1809 învoială pentru moşia Pâclele;
• 20 decembrie 1815 catastif de avere a mânăstirii Berca: moşiile Berca sau Pâclele, Pietroasa sau Bădeni, Mierlari, Urlători, Groşani, Ziliştea sau Sălcioara, Jirlău, Şchiopeni sau Ulmetu cu moara;
• 6 iunie 1818 hotărnicia moşiilor Pâclele şi Mierlari Pleşcoi;
•  20 decembrie 1818 catastif de avere a schitului Berca: moşiile Pâclele, Ulmetu, Sălcioara, Urlătoarea, Văceni, Pietroasa, Şchiopeni (judeţul Rm. Sărat), şi o vie la Cârlomăneşti;
• 27 februarie 1831 arendarea pentru tăiere a pădurii schitului Berca;
• 1835-1840 schiţă de plan cu vatra mânăstirii Berca, întocmită de Alexandru Popovici;
• 26 august 1839 şcoala de la schitul Berca Pâclele solicită materiale pentru curăţenie; 27 august 1840 Nicolae Pleşoianu reclamă Judecătoriei Buzău, hotărnicia incorectă a moşiei Urlători, executată de către inginerul hotarnic Grigore Pleşcoianu;
• 27 decembrie 1840 învoială între mânăstirea Berca şi Constantin Pâcleanu pentru posesia unui teren cu vie la Pâclele;
•  7 decembrie 1842 confirmarea de către tribunal a hotărniciei moşiei Bălăneşti, proprietatea mânăstirii Berca, faţă de moşnenii Posobeşti;
• 31 octombrie 1844 hotărnicia moşiei Pâclele;
• 8 iunie 1849 tocmeală între mânăstirea Berca şi Stana Tescherița pentru chiria unui teasc de ceară la Urlători;
• 14 aprilie 1851 arendarea moşiei Pâclele;
• 28 aprile 1852 arendarea moşiei Pâclele;
•  6 iunie 1853 chitanţa prin care se confirmă plata pentru hotărnicia moşiei Pâclele;

MONUMENTE ISTORICE

(Monitorul Oficial al României, nr. 646/6.06.2004)

45) BZ-I-SB-02203 Situl arheologic de la Berca, sat Berca, comuna Berca„La mânăstire (Coasta mânăstirii) mileniul III – Epoca bronzului”

46) BZ-I-M-B-0220301 Aşezare„La mânăstire (Coasta mânăstirii) mileniul III -Epoca bronzului“

47) BZ-I-M-B-0220302 Necropola „La mânăstire (Coasta mânăstirii) mileniul III -Epoca bronzului”

NOTE:
D.G.A.S. (Direcția Generală a Arhivelor Statului), Indice cronologic nr. 3, Episcopia Buzău, Bucureşti 1958, nr. crt. 4, 43, 46, 55, 63, 81, 177, 187, 236, 391, 411, 437, 610, 667, 994, 1013, 1018, 1324, 1379, 1731, 1779, 1782, 1786, 1793, 1811, 1813, 1855, 1871, 1937, 1979, 2015, 2019, 2047, 2086, 2157, 2751, 2992, 3040, 3057, 3058, 3077, 3093, 3096, 3408, 3411, 3427, 3435, 3438, 3443, 3445, 3450, 3475, 3488, 3514, 3518. 3520: 3736, 3785. 3790, 3813, 3816, 3966, 4174, 4264, 4300. 4525, 4574, 4592, 4661 4787, idem;Indice cronologic nr. 5 Mânăstirea Banu, Bucureşti, 1950, nr. crt. 6, 7, 248, 274, 280, 281, 375, 377, 389, 393, 394, 432, 510, 539, 563, 578, 588, 590, 591, 594, 682, 685, 704, 724, 726, 735, 759;

D.G.A.S., Indice cronologic nr. 19, Bucureşti 1951;

• 16 martie 1609 vânzare ocină la Răteşti;
•  31 ianuarie 1652 alegere de hotare la Răteşti şi Ojăşti (Ojasca);
• 14 martie 1681 vânzare terenuri la Răteşti; (Idem 13-22 iunie 1684; 1685; 10-20 martie 1686; 20 martie 25 mai 1687; 25 mai 1697; 28 noiembrie 1743; 21 iunie 1752; 14 noiembrie 1755);
• 17 noiembrie 1755 hotărnicia moşiei Răteşti;
• 10 mai 1786 pricină pentru zălogirea moşiei Răteşti;
• 17 noiembrie 1787 închinarea moşiei Răteşti;
• 25 aprilie 1814 pădure dăruită schitului Răteşti;
• 18 august 1819 vad de moară pe apa Buzăului, proprietatea schitului Răteşti;
• 31 august 1820 pricină pentru moşia Răteşti;
• 20 februarie 1826 hotărnicia moşiei Răteşti;
•  3 ianuarie 1831 vad de moară pe apa Buzăului, proprietatea schitului Răteşti; 10 februarie 1858 judecare pentru pământ la Răteşti;
• 19 mai 1859 învoială pentru moşia Răteşti;

Documente privind Istoria României (D.I.R.), B. Țara Românească, veacul al XVI-lea, vol. II (1526-1550), Editura Academiei, Bucureşti, 1951. p.113, document 117/2 decembrie 1532 Domnitorul Vlad Înecatul întăreşte lui Mihailă şi Țigulea, moşie la Pâcleni, „pentru ca iaste a lor veche şi dreaptă moşie de Ia strămoşi ”.

Ibidem, p.412-413, document 2 (îndoielnic) din 22 mai 1531-1532 Domnitorul Vlad Înecatul întăreşte lui Bolea şi Ion satul Pleşcoi„(…) să le fie ocină Plăcicoiul (…) până în hotarul Urlătorilor(…) până la hotarul Mierlarilor şi dela Moara de Vânt (…) până la hotarul Aldenilor”.

Idem, vol. III, (1551-1570), Editura Academiei, Bucureşti, 1952,
p.11-12, document 11 (1 septembrie 1551 – 3 iunie 1552) Mircea Ciobanul întăreşte comisului Tatu ocină în Plaţcoe (Pleşcoi) şi Mierlari.
Ibidem, p.21, document 24/25 mai 1554 Pătraşcu cel Bun, întăreşte lui Miclea, Mircea, Negruş, Dragomir şi Lupe ocine în Urlățoi (Urlători). Ibidem, p.38-39, document 49/9 februarie 1556 Pătraşcu cel Bun întăreşte lui Dragomir şi fiicelor sale Dragoe, Dobra, Anița şi Călina ocină în Stănilă, pe verso apărând menţiunea Urlători. Ibidem, p.209-210, document 247/15 aprilie 1565 Petru cel Tânăr întăreşte Mariei şi Ancăi, nepoatele lui Dumitru, ocina Plecicoi (Pleşcoi), partea tatălui lor, Tatu, şi ocină în Mierlari.
Ibidem, p.372-373, document 427/7 septembrie 1570 Alexandru Mircea întăreşte lui Vlad cu ceata lui din Urlățoi (Urlători), ocină în Urlățoi (…) „şi a fost hotarul vechiul dinainte vreme pe apa Buzăului, până în matca veche, a trecut hotarul Bolei, peste Buzău, în vechea matcă, astfel să treacă şi ocina Urlățoilor, pentru că acolo a fost hotarul vechi şi hotarul Cândeştilor”.
Idem, vol.4 (1571-1580), Editura Academiei Bucureşti, 1952, p.194-195, document 193/8 august 1575 Alexandru Mircea întăreşte lui Stoica din Posobeşti o ocină cumpărată de acesta după ce a fost întrebat Stoica din Răteşti.
Ibidem, p.253, document 252/18 martie 1588 Alexandru Mircea întăreşte lui Negruş şi Mircea din Urlățoiu (Urlători), ocinile lor în Aldeni;
D.I.R., B. (Documente privind Istoria României seria B), Țara Românească, veacul al XVI-lea, vol. V, (1581-1590), Bucureşti, 1952, pagina 43-45, document 46/3 ianuarie 1582 Mihnea Turcitul întăreşte lui Dumitru mare spătar, şi soţiei sale Calea şi lui Ştefan logofăt, şi soţiei sale Chera, ocină la Blestematele (Bădila) şi în Pârscov, şi un vad de moară în Urlătoi (Urlători).
D.I.R., B., Tara Românească, veacul al XVI-lea, vol V, 1581-1590, Editura Academiei Bucureşti, 1952, p.75-76 document 78/29 august 1582 Mihnea Turcitul întăreşte comisului Badea ocină în Pâcleni, ocina Şucheteasca (Şuchea), partea lui Oprea. Acesta a dat-o lui Stanciu „moşul Badi comis şi lui Dragomir, iar Stanciul a dat cu a lui gură sfintei mânăstiri ce se cheamă Pinu (…) încă în zilele răposatului Radului Vodă”.
Ibidem, vol.V, (1581-1590), p.152-153, document 163/11 martie 1584 Petru Cercel întăreşte lui Bolea, mare comis, Ştefan logofăt şi jupâniţei Calea, mai multe ocini, între care şi Plecicoi (Pleşcoi).
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVI-lea, vol VI, 1591-1600, Editura Academiei Bucureşti, 1953, p. 207-208, document 220/24, septembrie 1585 Hrisov al domnitorului Mihnea Turcitul, prin care se întăresc ocine la Băbeni, Cârlomăneşti, Nişcoveni, Câlnău, şi Urlăţoi (Urlători);
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVI-lea, vol VI, 1591-1600, Editura Academiei Bucureşti, 1953, p.170-171, document 186/29 martie 1595 Mihai Viteazul, întăreşte lui Dobrotă, Stan si Balotă, moşie la Băligoşi, partea lui Berbec, un loc la Cârlige, un loc în Valea Ciungului, un loc în Valea Largă, un loc în Pâcle, moşie în Valea Oprei, două locuri la Lacul Mare „(…) şi în dumbravă la Breze (…)” şi moşie în Grabicina, cumpărată de la Manea din Grabicina.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVI-lea, vol VI, 1591-1600, Editura Academiei Bucureşti, 1953, p.274 275, document 290/20 iunie 1597 Mihai Viteazul, întăreşte lui Radu Nenu, moşie la Pălicioi (Policiori), şi moşie la Joseni, partea lui Cârstian, cumpărată de la fiica acestuia Dobra, şi ocină la Trestia, partea lui Pardoş, cumpărată de Radu Muşei, şi moşie la Păcăleni (Pâcleni-Pâcle), „Și la Pădure, partea Calcei toată, (…) cumpărată de la Buculean şi Petraşco, fii Calcei (…)” şi moşie la Micşani, (lângă Negoşina), partea lui Radu Broască. D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol I, 1601-1610, Editura Academiei Bucureşti, 1951, p.139, document 141/1604 Satul Ungurei (Unguriu), se vinde jupânului Radu Jipa şi soţiei sale Sora. Martori din Rateşti: Târcov, Palanga, Nica Cupeţu şi Dobre din Cârlomăneşti.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol I, 1601-1610, Editura Academiei Bucureşti, 1951, p.292, document 272/10 ianuarie 1608 Radu Şerban întăreşte călugărului Dionisie, ocină la Verneşti, cumpărată de la Stanislav şi Dragomir Sorescu, cu 2000 de aspri şi 6 pogoane de vie în dealul Verneştilor. Martori: Jipa cel Bătrân, Nica şi Sima din Buzău, fraţii Dragomir şi Neagu si diaconul Stanislav Bădilescu din Răteşti.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol I, 1601-1610, Editura Academiei Bucureşti, 1951, p.511, document 10/14 martie 1609 (îndoielnic) Jupâneasa Voica, vinde lui Radu Jipa, o ocină la Răteşti.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol II, 1611-1615, Editura Academiei Bucureşti, 1951, p.87-88, document 89/5 iulie 1612 Postelnicul Badea, fratele banului Udrea, vinde lui Dumitru Negustorul, ocină la Macsin. Martori: Jipa din Buzău, postelnicul Radu din Potoceni, Voicu din Răteşti, şi logofătul Iane din Buzău.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol II, 1611-1615, Editura Academiei Bucureşti, 1951, p.130, document 130/7 ianuarie 1713 Marele comis Bratu şi unchiul său Cârstea, îşi împart mai multe sate. Printre martori figurează şi Neagu din Răteşti.
D.I.R. B., Tara Românească, veacul al XVII-lea, vol III, 1616-1620, Editura Academiei Bucureşti, 1951, p.101-102, document 83/17 februarie 1617, Alexandru Iliaş, întăreşte lui Cârstian, fiul popii Bârcă, ocine în Păcăleni (Pâcleni, Pâcle), cumpărate în timpul domniei lui Radu Mihnea. Martori din Joseni.
D.1.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol IV, 1621-1625, Editura Academiei Bucureşti, 1954, p.32-33, document 35/3 iunie 1621, Radu Mihnea, întăreşte lui Sava logofăt, vie în dealul Verneştilor, şi un loc de casă în Buzău. Martori din Buzău, Verneşti, Mărăcineni şi Răteşti.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol IV, 1621-1625, Editura Academiei Bucureşti, 1954, p.53-54, document 61 /1 septembrie 1621 Radu Mihnea, întăreşte lui Lefter din Odobeni, o ocină la Deduleşti, (lângă Potoceni), şi „o fiică de Aţigan, anume Muşa, fîica lui Grudea, de la jupâniţa Dobra, fiica lui Neagu din Răteşti şi de la fraţii Iui Neagu, anume Dragomir şi Voico (…)”aldămăşari din Răteşti: Jipa, Manea negustorul, diaconul Stanislav, Grama, Dragomir, Dobrotă, şi Ionaşco.
D.I.R. B., Țara Românească, veacul al XVII-lea, vol IV, 1621-1625, Editura Academiei Bucureşti, 1954, p.289, document 306/14 iunie 1623 Radu Mihnea, întăreşte jupânesei Stana din Răteşti „(…) parte din moşie, şi de moară (…) de la Deduleşti (lângă Potoceni)”(…)

În anul 1899, conform autorizării nr. 11.591/17 august a Tribunalului Buzău, s-a efectuat hotărnicia moşiei statului Berca-Pâclele, vecină cu moşia Pleșcoaia a moşnenilor Pleşcoi, moşiile Cernăteşti şi Mălăeşti a moşnenilor cu acelaşi nume. Obştea locuitorilor din cătunul Pâclele împroprietăriţi pe trupul de moşie Băleanca, moşia Cândeşti a moştenitorilor Spirache Profirescu. Obştea locuitorilor din cătunul Urlători împroprietăriţi pe trupul Berca-Urlători teren cuprins la sud între hotarele moşiei Băleanca până în fundul Văii Nucului, iar la est din muchea dealului spre Cernăteşti 108 pogoane (54 ha şi 1.273 mp), din care statului au rămas 87 ha şi 5290 mp. Ca puncte de reper se indică: Muchea Catrinei, Vârful Dâlmei, Piscul Anton Popa, Muchea cu Ogrăzi, Piatra Albă, La Grâne, Piscul Vranca, Muchea lui Costache, Piua Mare, Moara Jitianu, Capul Crângului, Muchea din Plai, Fierbători, Piatra Plecată, Piscul Neagului, La Stroeşti, Coasta şerpilor, Piscul Cerbului, La Sadu Popii, la Aria lui Şerban, Moara cu Vânt, Muchea în fundul Mihăilă, Muchea pe Slănic, drumul Olanului, Piatra Balaurului, fâneaţa lui Ion Sin.

În 1900 s-a efectuat hotărnicia moșia Pâclele-Urlători cu trupul Berca, proprietatea statului și a moșnenilor Pâcleni de către inginerul hotarnic Grigore Lehliu, conform autorizării nr.11.591/1899 în Monitorul Oficial nr.123 din 1899 și 292/1900 (…).

Spre moșia Băești proprietatea moșnenilor Băești și a lui Athanasie (Sache Cătuneanu), hotarul începea din colțul moșiei Dăscălești pe muchia Dealului până în colțul moșiei Pâclele-Banului, proprietatea lui Al.Pâcleanu în Piatra Balaurului, drumul Olarului, capetele proprietăților lui Ioniță Oprea, Constantin G.Băescu, Radu Gorgan, Constantin M. Miclea, Luca D.Constantinescu, Ghiță Băescu, Bănică Toader, Radu Ionescu, Radu Băescu, Stan Lămbrescu (…)

La rândul lor moșnenii Marchidani aveau lângă Valea Murătoarei 68 ha 8747 mp iar în Valea Bursucului 14 ha și 9948 mp. Moșnenii Mărculești dețineau teren propriu 4 ha și 9800 mp iar D.Baicu și Radu Pirușcă 22 ha și 7048 mp adică în posesia moșnenilor (…). În anul 1923 a fost efectuată și hotărnicia moșiei Mierlari, proprietatea lui C.Morărescu, I.D.Baicu și Iorgu Ciobotaru din comuna Pleșcoi plasa Sărățelul (…)

În zona comunei Berca, vetrele satelor au apărut în depresiunea omonimă, pe terasele râului Buzău şi pe văi, astfel că întâlnim mai multe tipuri, determinate de amplasarea acestora, în funcţie de formele de relief. În aceste condiții, în comuna Berca, întâlnim mai multe tipuri de sate:

1) Sate de confluenţă, cu râul principal. Este cazul localităţii de reşedinţă a comunei. De obicei, acestea au o structură răsfirată, cu tendinţă de adunare şi prezintă un nivel economic social şi cultural mai ridicat datorită condiţiilor de trai

2) Sate de strâmturi – mult alungite şi formate deseori dintr-un singur rând de case (Joseni). Acestea au o structură răsfirată, lineară, cu posibilităţi de exploatare a interfluviilor micșorate de pantele versanţilor, dar cu bune legături în lungul văii.

3) Satele de bazinet- sunt sate relativ mari, cu o formă neregulată, cu structură răsfirată, cu tendinţe de adunare şi textură influenţată de topografia locală (Pleşeşti, Valea Nucului, Pleşcoi, Răteşti şi Cojanu).

4) Sate de versant(Țâţârligu, Băceni, Pâclele, Mânăstirea Răteşti).

5) Sate de interfluviu aşezate pe culme (Viforâta).

Vedere spre Plopeasa de Jos

Am menţionat la începutul acestei lucrări, vecinii comunei Berca, şi drumurile de acces. De importanţă locală sunt drumurile comunale DC 195 pe relaţia Berca-Pâcle; DC 194 pe relaţia Mânăstirea Răteşti-Viforâta şi DC 203L pe relaţia Cojanu-Tâţârligu-Băceni. În general,  drumurile comunale sunt nemodernizate, cu îmbrăcăminte provizorie şi urmăresc formele de relief. La sfârşitul secolului XIX, actualul teritoriu administrativ al comunei Berca era împărţit între cele trei foste mari localităţi: Pleşcoi, Pâcle şi Gura Aninoasei (Rătești). În această perioadă cea mai mare comună, din punct de vedere al suprafeţei administrate, era Pâclele, iar cea mai puţin întinsă era Pleşcoi, care avea, însă, cel mai mare număr de locuitori.

În spiritul sfârşitului de secol XIX, cităm din dicţionarul lui B. Iorgulescu (1892): „Pleşcoi, comună rurală, în Plaiul Pârscov 1710 locuitori, 396 de case şi 2590 ha, suprafaţă agricolă. Sate componente: Urlători, Muscel, Pleşeşti, Pleşcoi  şi Ceauşoaia.”Pleşeşti, avea două subdiviziuni Peste Vale şi Mierlari; Urlători avea o subdiviziune, Pietrişul. Numele de ,,Ceauşoaia” venea de la numele proprietarului, ceauşul George Vernescu. În monografia din 1943, Pleşcoiul era format din satele: Muscelul, Pleşcoi, Pleşeşti şi Urlători şi avea 3389 locuitori, două biserici şi două şcoli.

Vedere panoramică spre satul Pleșcoi

Comuna Pâclele, a cărei localitate de reşedinţă era satul Berca, se afla conform aceluiaşi dicţionar la distanţa de 21,8 km de oraşul Buzău, iar suprafaţa totală era de 3665 ha, cu următoarele proprietăţi mai însemnate: Pâclele-Murători (proprietatea statului), Pâclele-Sforile, Joseni, Beleţeasca sau Berca (particulare).

Vedere spre satul Pâcle

Berca avea 550 locuitori, Joseni şi Pâclele aveau la un loc 1480 locuitori. Sunt menţionate şi cătunele Atârnaţi, Alexeşti, Dimuleşti şi Valea Lupului. Monografia din 1943, indica satele Berca, Joseni, şi Pâclele, cu menţiunea că este una dintre comunele vechi şi că numele îi provine de la fenomenul natural Pâcle (Fierbători).

Vedere de ansamblu către Berca

A treia comună era Gura Aninoasei (Cojanu), comună rurală în plaiul Pârscov, situată la o distanţă de 27,4 km. de oraşul Buzău. Suprafaţa comunei era de 2680 ha, în care proprietăţi mai importante erau Frasinul şi Răteşti. Cuprindea satele: Băceni, Botanu, Gura Aninoasei, Cireşoiu, Răteşti, Schitul Răteşti, Tâţârligu şi Viforâta.

La împărțirea administrativ-teritorială din 1967, s-a hotărât înființarea comunei Berca prin unificarea comunelor: Berca, Pleșcoi, Cojanu (Gura Aninoasei) și satul Sătuc care aparținuse (de comuna Cândești).Toate au fost în componența raionului Buzău, cu un total de 19 sate: Berca, Joseni, Pâclele, Sătuc, Băceni, Botanu, Cojanu, Lotași, Mânăstirea Rătești, Mucheni, Pe Vale, Rătești, Târcov, Țâțârligu, Viforâta, Muscelu, Pleșcoi, Pleșești și Valea Nucului.

La acea dată avea o populație 8118 locuitori dintre care 1678 salariați (industrie), 180 (intelectuali), 2990 gospodării și o suprafață de 7421 ha.

În comuna erau două C.A.P-uri cu 1949 de familii, 2239 membri cooperatori, fermă de stat cu 13 salariați și Întreprinderea de Extracție Schela Berca cu 1019 salariați și 125 de sonde.Prima încercare statistică datează din 1831, când s-a întocmit o catagrafie, care prezenta numărul familiilor dintr-o localitate, de dajnici (birnici). Aceste date au fost înscrise pe harta din 1835. Satele care formau comuna Berca, aveau în acea vreme populaţie cuprinsă între 100 şi 800 locuitori.În secolul XX, s-au efectuat mai multe recensăminte, mai mult sau mai puţin complete: 1912 (după cetăţenie), 1930 (recensământ complet; după sex, vârstă, limbă, religie, cetăţenie, profesiuni), 1948 (parţial), 1966 (cel mai complet, cuprindea şi gradul de şcolarizare al populaţiei), 1977, 1992, 2002, când numărul locuitorilor comunei era de 9921, însă sporul natural era negativ, înregistrându-se 143 decese, faţă de numai 88 născuţi.

Redăm mai jos anul recensământului şi numărul total al locuitorilor:

• 1966-8093 locuitori;
• 1977-8949 locuitori;
• 1992 -9726 locuitori;
• 2002-9921 locuitori;
• 2011-8534 locuitori;
• 2017-8245 locuitori.

În zona comunei Berca, economia este de tip mixt, caracteristică regiunii de deal. Intensificarea exploatării resurselor naturale de hidro-carburi, din ultimul secol, a introdus un specific industrial în cadrul celui agricol. Prima şi cea mai importantă consecinţă, a fost ridicarea nivelului de trai al populaţiei şi în acelaşi timp, transformarea localităţii Berca, într-un centru industrial, prin construcţia unor clădiri administrative, blocuri de locuit, magazine, ateliere de prestări-servicii.

Din documentele vremii reiese că ţăranii din satele dependente, sau cu regim de proprietate mixt, făceau negoţ mai activ decât cei din satele moşneneşti. Aceştia din urmă făceau un comerţ mai redus, probabil ca urmare a faptului că, având resurse de trai mai mari ca ţăranii aserviţi şi pământ propriu, erau siliţi să recurgă rareori la surse suplimentare de venituri.Izvoarele slavo-române şi registrele comerciale braşovene din secolele XVI-XVII, cuprind unele date privitoare la comerţul făcut de negustorii din Țara Românească cu Braşovul.

Din zona Berca, au plecat către Braşov, două transporturi cu animale, piei și ceară. Primul dintre acestea a plecat în 1545, de la Pâclele şi a avut o valoare de 200 de aspri. Al doilea, cu o valoare mult mai mare (900 de aspri), a luat drumul Braşovului în anul 1550, din satul Pleşcoi.

Dupa 1864, când prin reforma agrară impusă de Alexandru Ioan Cuza, au fost împroprietăriţi cu loturi de pământ repartizate în funcţie de puterea economică a fiecărei familii, agricultura devenind ocupaţia de bază a locuitorilor.

Locuitorii comunei împroprietăriți după Legea rurală din 1864:

Pleşcoi – proprietatea răposatului Marcu Vişan

• Ioniţă Vișan – 4 pog. și 15 prăjini – 816 lei;
• Frone Vişoiu;
• Dumitru Rusu;
• Ion Dulgheru;
• Ion Rusu;
• Toma Petre.

Pleşeşti – proprietatea lui Mihail Pleşoianu, Caloian Pleşoianu și Iorgu Cândescu

• Dumitru Dobrescu – 7 pog. si 19 prăjini – 1148,20 lei;
• Dumitru Țuclea;
• Gheorghe Toader;
• Gheorghe Cristescu;
• Stan Stoica.

Au mai primit locuri de casă şi grădină:

• Panait Lefterescu;
• Gheorghe Rotaru;
• Maria Drăghici;
• Ion al Mariei;
• Mazim Mihalcea;
• Chiriac Popescu
• ;Ion Braşoveanu;
• Petcu Morărescu

.

Urlători – din moşia Emanoil Băleanu

• Constantin Popescu – 11 pog. – 1521,10 lei;
• Alexe Mălăescu;
• Ion Motoloş;
• Vişan Ivana;
• Nicolae Toma;
• Stan Holeoleo – 7 pog.și 19 prăjini – 1148,20 lei;
• Ispas Popescu;
• Ghiţă Cocioabă;
• Nica Toma;
• Constantin Holeoleo;
• Dumitrache Rogoz;
• Nicolae Tescaru;
• Ghiţă Iorgu;
• Radu Niţă;
• Ion Toma – 4 pog. și 15 prăjini – 816 lei;
• Ghiţă Cocioabă;
• Nicolae Papuc;
• Niţă Dobre;
• Dumitru Bălosu;
• Petre Mălăescu;
• Gheorghe Dimian;
• Tudorache Enache;
• Ghiţă Neacşu;
• Dinu Nicolae;
• Preotul Scarlat;

O altă împroprietărire conform Legii agrare s-a făcut după războiul din 1916-1918, prin care s-au împroprietărit sătenii din Pleşcoi, Pleşeşti şi Muscel cu moşia Ziliştea și sătenii din Urlători cu moşia Săpoca şi Bordeiul Verde (Brăila).În fiecare comunitate, totuşi, câteva persoane se îndeletniceau cu meşteşuguri păstrate, de obicei din tată în fiu.

Deosebit de amănunţite sunt informaţiile oferite de Basil Iorgulescu în dicţionarul său, cu referire la comuna Pâclele, semnalează aici doi lemnari (dulgheri), doi tâmplari, un rotar și cinci butnari. Existau, de asemenea, un croitor, doi cizmari, trei fierari și nouă vărari. Cultivarea pământului pe proprietăţile particulare şi moşneneşti şi creşterea animaleleor erau ramurile de bază ale economiei comunei.În anul 1892, existau la Pâclele, 336 de boi, 262 de vaci, 106 viţei, 13 cai, 14 iepe, 6 mânji, 2300 de oi, 67 de capre, 475 porci și 167 stupi cu familii de albine.

Fosta comună Pleşcoi avea de asemenea înregistraţi mai mulţi meseriaşi: 4 lemnari, 2 butnari, 5 rotari, 2 croitori, 2 cizmari, 1 fierar, 4 cojocari, un boiangiu, 2 brutari și un vărar. Cea de-a treia comună era Gura Aninoasei (Rătești), mai puţin populată decât Pâclele şi Pleşcoi, unde cultura pământului se făcea pe o scară mai mică şi numai pentru necesităţile locuitorilor, cultivându-se porumb, orz şi puţin alac (grâu).
În 1967, când au fost unificate cele trei comune, Berca, avea 8709 locuitori, 13 sate, 1412 case electrificate, 11 şcoli, 4 biblioteci, 3 dispensare umane, 2 case de naşteri, 26 unități comerciale. La mânăstirea Răteşti, se ţeseau scoarţe şi bețe de mohair. Ca meşteşugari, erau 2 lemnari, 2 cizmari şi un fierar.Cea mai importantă ramură a economiei, în comuna Berca o constituie, exploatarea petrolului şi a gazelor naturale.

Primele apariţii ale ţiţeiului au fost semnalate în 1859, câţiva ani mai târziu menţionându-se ,,Baia Berca”, primele puţuri fiind săpate pe moşia Berca-Pâclele, pe proprietatea lui C.Ghe.Costa-Foru. Între cele două războaie mondiale, zona comunei Berca a prosperat mai ales datorită exploatării intense a ţiţeiului, lucru care a oferit oamenilor din tot judeţul, locuri de muncă. S-a păstrat şi cea mai veche ocupaţie a locuitorilor din localitate, agricultura. În perioada interbelică, au funcţionat obşti, cooperative şi bănci populare, în scopul de a uşura obţinerea creditelor şi a altor facilitaţi necesare sătenilor în activitatea lor:

Cooperativa viticolă ,,Viitorul Pleşcoiului”(1910-1913);

Obştea ,,Piscul Comorilor” – Pleşcoi (1913-1937);

Cooperativa ,,Înfrăţirea” – Pleşcoi (1918-1920);

Cooperativa ,,Înfrăţirea Sătenilor” – Joseni (1920-1926);

Cooperativa ,, Oituzul” – Pleşcoi (1928-1931);

Cooperativa ,,Şoimul” – Gura Aninoasei (1929-1948);

Banca populară ,,Mihai Viteazul” – Pleşcoi (1929-1939);

Cooperativa ,,Dreptatea Pleşcoiului”(1930-1948);

Banca populară ,,Tezaurul” – Joseni (1930-1939);

Banca populară ,,Aninoasa” – Gura Aninoasei (1941).

Membrii conducerii Băncii Populare„Mihai Viteazul” Pleșcoi (1935)

În cadru se observă Mitică Mărculescu, Iorgu Ciobotaru, Mitiță Cristescu,notraul Ion N.Milea, Gheorghe Tache și Alexandru Manole(din colecția d-lui prof.Horia Băescu)

Brevetul Medaliei ,,Meritul agricol clasa I” Înmânat domnului Dumitru N.Mărculescu din Pleșeșeti-1938(din colecția d-lui profesor Horia Băescu)

Proces verbal din 21 februarie 1916, al obştei „Piscul Comorilor” din Pleșcoi președinte N.Ionescu-Nae învățător (din colecția d-lui profesor Horia Băescu)

În anul 1935, s-a înfiinţat punctul agronomic Joseni, un fel de staţiune experimentală de cercetare și producţie, în domeniul pomiculturii şi zootehniei. Instituţia avea clădire administrativă, magazie şi grajduri. Tot aici se mai găseau 11 aparate de stropit pomii şi 12 truse pentru pomicultură. Pentru valorificarea fructelor s-a construit un sistem de uscare, bosniac, cu capacitate de două tone.După război, în parteneriat cu Franţa, s-a construit, la Berca, un uscător de legume şi fructe, pentru valorificarea acestora, din zona comunei şi a comunelor învecinate. Aici se fabricau conserve de legume, legume deshidratate, fructe deshidratate, siropuri, magiunuri, etc.În prezent, acest uscător este demolat pe locul lui construindu-se un mare supermarket ,,Penny”.

Cuptor ,,Bosniac” în punctul agronomic Joseni

Între 1974 şi 1990, în Berca, s-au construit 847 de apartamente, care împreună cu cele deja existente, au totalizat un fond de locuințe de 900 de apartamente. O mare dezvoltare a cunoscut la Berca şi industria materialelor de construcții, valorificându-se argila din zona Sătuc, s-a construit fabrica de produse ceramice SASTUC S.A.

În momentul de față grupul de firme Kronberger este cumpărat de firma austriacă Wienerberger.În 1976, ia fiinţă şi întreprinderea de sticlărie GLASSROM S.A, având o capacitate de industrializare foarte mare și majoritatea produselor pentru export, în prezent fiind falimentată.

După 1989, comuna Berca, se dezvoltă mai mult, din punct de vedere edilitar și economic, înfiinţându-se multe societăţi, cu capital privat. Ca bază a industriei locale, rămâne în continuare industria extractivă a ţiţeiului (Petrom S.A – membru al grupului OMV).Existența mai multor societăţi care activau în domeniul economic a condus la o dezvoltare în reţeaua bancară, deschizându-se astfel: BRD-Group Societe Generale, CEC, Cooperativa de Credit Mărăcineni (punct de lucru Berca), Societatea de asigurări Asirom. În comună există filiale ale tuturor societăţilor naţionale şi private de servicii:Electrica, Poşta Română, Romtelecom, Hidroelectrica, TvSat etc.

În 1888, se înfiinţează primul oficiu telegrafic, la Pleşcoi, conform Legii de organizare a corpului telegrafo-poştal din 1871. În 1901, existau 4 oficii poştale în judeţul Buzău: Pleşcoi, Pătârlagele, Pogoanele,Buzău. Un an mai târziu s-a realizat şi linia telefonică Buzău-Pleşcoi-Vintilă-Vodă.Din 1909, la gara Sătuc exista un serviciu poştal, ca de altfel în toate gările de pe traseul Buzău- Nehoiaşu. Conform arhivelor, Societatea Anonimă Română de Telefonie avea în exploatare în 1942, liniile telefonice, Buzău-Verneşti-Berca-Pătârlagele-Gura Teghii; Pârscov-Lunca Frumoasă-Goideşti; Săpoca-Joseni-Grabicina.

Astazi, în comuna Berca există legături telefonice prin fibră optică, 1500 de posturi, abonaţi casnici şi agenţi economici. În localitate, tot pe fibră optică, există şi serviciul de internet cu un numar de cca. 1000 de abonaţi. Din 1995, comuna beneficiază de gaze naturale, în urma Hotărârii de Guvern 138/1992, reparându-se astfel o mare nedreptate, a fostului regim (cu toate că aici se exploatau de peste 60 de ani gazele naturale, comuna nu beneficia de acest serviciu). Alimentarea cu energie electrică se face cu linie de medie tensiune de 20 kW, racordată la sistemul energetic național.

Una din ramurile importante ale economiei, foarte puțin exploatată în comuna noastră, este turismul. În acest sens vă recomandăm următoarele obiective: Fierbătorile, Mânăstirea Berca (Schitul), Mânăstirea Ratesti. Una din ramurile importante ale economiei, foarte puțin exploatată în comuna noastră, este turismul. În acest sens vă recomandăm următoarele obiective: Fierbătorile, Mânăstirea Berca (Schitul), Mânăstirea Ratesti.

Comuna dispune de următoarele unități de cazare și servicii: Berca-Pensiunea „Casa Matei”, Pensiunea „Moara Veche”, Pizzeria „Super Times”;Sătuc – Popasul Drumețului; Pleșcoi – Pensiunea „Speranța”.

Punct de informare turistică

O altă atracție a comunei noastre, o reprezintă ,,Cârnații de Pleșcoi”(declarați brand european) darși Festivalul ,,Cârnaților de Pleșcoi” festival gastronomic ce urmărește promovarea turistică a zonei, ajuns astăzi la ediția a-X-a desfășurat la Casa Matei, în parteneriat cu ANTREC ( Asociația Națională de Turism Rural).

Festivalul Cârnaților de Pleșcoi

Tot la capitolul gastronomie includem și Conacul Grigorescu, de câțiva ani renovat de soții Thorsten și Juranda Kirschner care a fost declarat unul dintre cele mai frumoase conace din judeţul Buzău menţionat şi în ghidul turistic „Cele mai frumoase sate din România”.Conacul în stil neo-brâncovenesc se află în satul Rătești și a fost construit în 1930 de către latifundiarul C.C. Grigorescu. Mulţi ani la rând conacul şi pământurile au fost utilizate pentru producerea vinului şi a coniacului local. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial conacul Grigorescu a fost utilizat ca spital pentru soldaţii răniţi şi adăpost pentru localnici. A fost abandonat mai mult de 20 de ani, iar din anul 2011 și până în prezent a fost renovat pas cu pas în procent de 80%, păstrându-și vechea înfățișare, în regie proprie cu meșteșugari ai locului și sprijinul arhitecților. După renovarea lui completă, a devenit sediul Terra Carpatica și Travel Buzău -dezvoltare turistică.

Starea actuala a Conacului Grigorescu

În 2015 familia a demarat propria linie de produse artizanale ,,Rafinețuri”. Dulcețurile sunt produse la Conacul Grigorescu din Rătești.Prin proiectul Terra Carpatica, Juranda îşi propune ca pe viitor să demareze proiecte culinare prin care să promoveze bogăţiile Munţilor Carpaţi, și de asemenea organizarea de cursuri de gătit punând în valoare specificul zonei.

Rafinețuri produse la Conacul Grigorescu

CÂRNAȚII DE PLEȘCOI

Cu un gust deosebit, datorat unei reţete speciale, aceşti cârnaţi şi-au câştigat renumele  de-a lungul timpului, atât în ţară cât şi peste hotare. Pleşcoienii, au fost angrosiști de băuturi spirtoase şi fructe, geambaşi şi măcelari. Aceasta de pe urmă îndeletnicire, a atins apogeul, între cele două războaie mondiale, când prăvăliile înşirate de o parte şi de alta a drumului ce străbătea satul, etalau din abundenţă, cârnaţii (proaspeţi, afumaţi sau uscaţi), pastramă şi ghiudem(n). Materia prima o constituia, şi o constituie, carnea de oaie şi de capră.

An de an, după Sf. Dumitru, turmele care treceau la iernat în bălţile Dunării, erau ,,vămuite” în Pleşcoi de măcelari care ,,rupeau” din oi cu sutele, asigurându-şi materia primă pentru pastramă în primul rand.Toamna, carnea era băgată în tăcitori, la denghi (straturi de carne dată cu sare şi presată sub greutăţi), în cantităţi mari. Era scoasă, de obicei, cu o săptămână înainte de Paşti, spălată şi pusă la zvântat. Era vândută împreună cu cârnaţii, negustorilor din Bucureşti, Brăila, Constanţa, etc. Îndeletnicirea a scăzut din intensitate, după razboi, (interzisă prin lege), mulţi pleşcoieni plătind cu libertatea. Cârnaţii, care au constituit, mult timp, valută forte, sunt făcuţi după reţete (secrete). Pentru că, în ultimii ani, materia primă este din ce în ce mai scumpă, la umplerea acestora se foloseşte, în amestec, carnea de vită sau de porc. Cei care ţin la ,,firmă”, totuşi, îi fac numai din carne de oaie.

Pleşcoieni la Târg, 1935 – in centru, cu şorţ – Fanuţă Dobrescu
(colecție particulară Horia Băescu)

Ghiudemul, produs de origine tătărească, a devenit tot mai rar. El are acelaşi amestec, ceva mai condimentat, în maţ de vită, uscat şi presat, se serveşte ca aperitiv, sub formă de ,,curea”. Vorbind despre cârnaţi şi pastramă, am comite o impietate, dacă n-am pomeni numele câtorva meseriaşi, care au contribuit şi contribuie la celebritatea acestor produse, enumerarea lor fiind întâmplătoare: Ion Marica (Călin), Nicu Cojocaru (Nicu lu’ Schiopu’), Fănuţă Dobrescu, fraţii Costel şi Iordache Mărculescu, Ion al lui Stere (Trentea), Ticu Protopopescu (Țobei), Mitică Papuc, Rom Frânculescu, Viorel Voinea, Jan Toma, Nicu Salahoru, Petrica Dragomirescu, Gică Oprea și alții. În peregrinările noastre, am intâlnit în diferite locuri, în vitrine sau pe grătar,,cârnaţi sau pastramă de Pleşcoi” dar…mulţi văd, puţini cunosc.

Nea Ion Marica (Călin), primul din dreapta, la locul de muncă (colecție particulară Horia Băescu)

Magazin de desfacere

Atelier produse tradiționale ,,Gabioti”

Ticu Protopopescu (Țobei)

La Țobei

Casa Papuc

În prima jumătate a secolului XVI, între scriitorii de documente pomeniţi în actele vremii, ca unii ce cunoşteau şi foloseau limba şi scrierea slavonă, este şi ispravnicul Tetiu din Pâcleni, cel care a scris documentul din 13 aprilie 1504, prin care domnitorul Neagoe Basarab întărea ocini la Pârscov vătafului Tatu şi altor săteni. Se pare că este primul diac cunoscut care a scris un document în limba de cancelarie a timpului său – slavona. Serviciile sale i-au fost recompensate de Neagoe Basarab printr-un hrisov din 29 noiembrie 1519 prin care îi întărea satul Pâcleni şi părţi din satele Gârbovi pe Câlnau, Târcov, Liureşti şi Sineşti de Buzău.

La 1631 a redactat un document Tudor logofăt din Răteşti, la 1634 – postelnicul Ivaşcu din Răteşti, la 1637 – Stan din Răteşti, la 1640 logofătul Jipa, fiul lui Grama din Răteşti şi aprodul Stan, ginerele lui Rodobei din Răteşti, la 1642 Tudor, vornic al doilea din Răteşti.Într-o serie de documente menţionate în anexă, apar martori şi aldămăşari din Răteşti, prezenţa acestora la judecarea unor pricini pentru posesia unor terenuri, sau la efectuarea hotărniciilor presupunea ca ei să aibă cunoştinţe de scris şi citit şi mai ales legate de sistemul de măsurare a terenurilor la acea vreme.

Documentele vremii fac referiri şi la preotul Nan din Pleşcoi, miniaturist şi caligraf de talent, el fiind cel care a scris în 1809 pomelnicul bisericii din satul Oleşeşti, comuna Pârscov, pe care l-a împodobit cu miniaturi lucrate în şase tonuri de verde şi albastru. Între elevii care învăţau carte la şcoala din Nişcov, la 10 octombrie 1832, figurează şi Iancu, fiul lui Dumitru din Pleşcoi în etate de 12 ani.Deşi anul 1838 reprezintă primul an de învăţământ public la sate, în 1832 funcţiona deja pe langă mânăstire o şcoală (1838-1855) de grămătici, sau şcoala celor care se pregăteau pentru preoţie, era frecventată mai ales de foştii ţârcovnici, condusă de profesorul Bonifatie Bălăbănescu.

Durata cursurilor era de la câteva luni pâna la doi ani. După închiderea Seminarului din Buzău, în 1848,ca urmare a instalării aici a unui spital rusesc, la 1 aprilie 1851, deoarece spitalul încă nu fusese evacuat, cursurile seminarului s-au ţinut tot la mânăstirea Berca. În 1859 a fost desfiinţată şcoala de Dionisie Romano.La mânăstire a funcţionat între anii 1879-1892 o şcoală primară. În 1820 era deja o şcoală şi la Pleşcoi, clădirea fiind ridicată pe un teren donat de familia Pâcleanu. În 1838, între candidaţii de învăţători din satele plaiului Pârscoverau şi Ion Vlad de 27 ani din Berca, Niţă, fiul popii Enache de 13 ani din Joseni ,care, deşi minor, fiind fiu de preot, avea deja unele cunoştinte de carte de la tatăl său şi loan Oancea de 25 de ani din satul Gura Aninoasei.

Aceştia participau la pregătire pe timpul verii, la finele fiecărei perioade de pregătire fiind supuşi unui examen la citire, aritmetică, caligrafie şi cântări. În anul 1839-1840 au fost prezenţi la cursuri Ion Oancea de la şcoala din Gura Aninoasei, lon Vlad din Pâclele, Niţă Enache din Joseni şi Stan Ion din Răteşti. Dintre toţi, loan Oancea a fost între cei premiaţi pentru rezultatele obţinute la învăţătură.Catalogul cu candidaţii de învăţători pe anul 1842 din satele plaiului Pârscov cuprinde şi numele diaconului Gheorghe din Răteşti, care a avut în acel an la şcoală 10 e1evi, cu care a început cursurile la 1 noiembrie, Iancu Petre din Gura Aninoasei cu 17 elevi, la 1 octombrie Oprea Nica din Joseni, la 2 ianuarie și Stan Ion din Pâclele cu 23 elevi la 15 noiembrie.

Pentru anul şcolar 1842-1843, 1a Pâclele figurează loan Vlad, Stan Ion la Răteşti, cu menţiunea că a început cursurile Şcolii Normale în 1840, Oprea Nica la Joseni, intrat la Şcoala Normală în 1838 şi Ion Oancea la Gura Aninoasei, la fel. În 1845, la şcoala din Pâclele era învăţător Bonifatie Bălăbănescu, de 18 ani, birnic din Săgeata, care începuse cursurile Şcolii Normale în 1844; la Răteşti, Stan Ion de 20 de ani, birnic din sat; la Joseni preda Gheorghe Ion, de 22 ani, birnic din Răteşti, care a început cursurile Şcolii Normale în 1843; preotul Matei Popescu din satul Cozieni, la şcoala Gura Aninoasei, intrat, la Şcoala Normală în august 1845 şi la Pleşcoi preotu1 Gheorghe Nan de 38 ani, care a început cursurile Şcolii Normale la 8 mai 1838.În ştatul de plată a învăţătorilor de la şcolile sătesti pe trimestrul al II-lea al anu1ui 1848 figurează la Pâclele, acelaşi Bonifatie Bălăbănescu, salariul său fiind asigurat din zeciuia1a celor 119 familii din sat; la Răteşti, sat cu 54 familii, era învăţător Dragomir Barbu; la Gura Aninoasei (90 familii) apare Matei Popescu; la Pleşcoi, sat cu 188 familii preda tot preotul Gheorghe Nan, iar la Joseni, sat cu 60 familii era învăţător Gheorghe loan.După cum se cunoaşte, înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 a însemnat şi închiderea şcolilor de prin sate, urmând o perioadă de tatonări şi încercări de redeschidere, materializate mai devreme în unele locuri, dar la nivel general abia în 1857.

Între satele din plaiul Pârscov menţionate în adresa de răspuns, din 1 octombrie 1855, la o circulară a Eforiei Şcoalelor Naționale cu nominalizarea satelor unde urmau să se dechidă şcoli săteşticentrale apar: Pâclele cu 110 familii; Pleşcoi cu 185 familii şi Gura Aninoasei cu 116 familii. În lista de noua combinare a satelor pentru susţinerea şcolilor din districtul Buzău, întocmită în anul 1857, apar şcolile din Joseni, cu 103 familii; Pleşcoi cu 187; Pâclele cu 109 familii; Gura Aninoasei şi Răteşti cu 202 familii, învăţător Dumitru Marin.În lista cu cei care au participat la examenul susţinut de candidaţii la postul de invăţători săteşti in plaiul Pârscov, in septembrie 1858, pentru Răteşti şi Gura Aninoasei, sate cu 184 familii, este menţionat Marcu Demetru; la Pâclele (135 familii), loan Gheorghe; iar pentru Policiori şi Joseni (215 familii), Ilie Drăgănescu.

La 11 noiembrie 1859, între candidaţii de învăţători examinaţi pentru a primi posturi la şcolile din satele plaiului Pârscov pentru Gura Aninoasei şi Răteşti, unde învăţau 7 elevi, apare Marcu Demetru; pentru Joseni (12 elevi), Ilie Drăgănescu; pentru Pâclele (23 e1evi), loan Gheorghe şi pentru Pleşcoi (20 elevi), Gheorghe Luca; aceiaşi figurând şi în statul de lefuri pentru anul şcolar 1861-1862, din satul Pleşcoi, între candidaţii de învăţători figurând şi Dumitru Rădulescu. Pentru 1862-1863, în ştatul de lefuri pentru lunile iulie – septembrie (50 lei lunar) figurează Ion Gheorghe la Pâclele cu 25 elevi; Ion Ilie Drăgănescu la Joseni cu 24 elevi și Dimitrie Grigore la Gura Aninoasei cu 28 elevi și 6 eleve.În anul şcolar 1863-1864 sunt nominalizaţi ca învăţători Ion Gheorghe la Pâclele; Ion I. Drăgănescu la Joseni şi Dimitrie Grigore la Gura Aninoasei; iar în 1864-1865, apar aceeiaşi, doar că la Gura Aninoasei figurează preotul Ion Duţu. Interesant este faptul că se dau date legate de pregătirea lor şcolară, de numirea lor şi anul deschiderii şcolii, unde erau învăţători. Ion Gheorghe avea 30 de ani, 3 clase primare, numit la 9 ianuarie 1858, şcoala de la Pâclele (238 locuitori) înfiinţată în 1859, data redeschiderii ei, după ce a fost închisă în 1848. Învăţătorul Ioan I.Drăgănescu, 26 ani, de la şcoala din Joseni avea 3 clase primare, numit la 4 decembrie 1861, şcoala fiind redeschisă în 1857. Preotul Ion Duţu, de 28 ani, absolvent al Seminarului Teologic Buzău, numit la 16 ianuarie 1865 la şcoala Gura Aninoasei redeschisă în 1857.

În 1888 funcţiona o şcoala primară pe lângă mânăstirea Berca, localul propriu de şcoală din sat, cu o singură clasă, fiind construit abia în 1908.Basil lorgulescu menţionează la Pleşcoi o şcoală cu 30 elevi şi precizarea că şcoala pentru băieţi funcţiona la mânăstirea Berca şi că ştiau carte 107 locuitori. Pentru Pâclele este menţionată şcoala de la mânăstirea Berca cu 76 elevi; ştiau carte 106 locuitori, iar pentru Joseni şcoala de la mânăstirea Răteşti, cu precizarea că pe la 1890 era închisă, ştiau carte 91 locuitori. Un memoriu al ieromonahului Grigorie Ştefănescu, din 21 iulie 1890, învăţătorul şi directorul şcolii de la Berca, către Ministerul Instrucţiunii, după ce aminteşte că preda la acea şcoală de 16 ani, arăta că în 1876 şcoala s-a mutat de la schitul Nifon la mânăstirea Berca, destul de dărăpănată la acea vreme, care a fost reparată cu eforturi proprii. La şcoală veneau copii din Pleşcoi (40), Pâclele (23), Gura Aninoasei (10) și 5 din alte sate. Acelaşi memoriu mai amintea că din comuna Pâclele, făceau parte cătunele Berca, Dimuleşti, Pâclele şi Joseni, copiii din ultimele două sate frecventând şcoala de la Policiori. La şcoala din Berca, învăţau băieţi din satele Berca, Dimulești, fetele frecventând şcoala de la Pleşcoi. Pentru a se creea condiţii optime, s-a încercat mutarea şcolii la Pleşcoi, dar nu exista un local corespunzător, un spaţiu cât de cât adecvat, fiind repartizat abia în 1890.Memoriul mai aminteşte că în acel an satul Pleşcoi avea 1820 locuitori iar Gura Aninoasei 1033.

Pe la 1877 copiii din Urlători învăţau carte la şcoala de pe lângă mânăstirea Berca, cu călugărul Grigore, apoi învăţătorul Enescu. După ce şcoala s-a închis, şcolarii au mers înapoi la şcoala de la Pleşcoi, cu 2 posturi – Raliţa Jitianu, care a funcţionat 35 de ani şi Ion Niculiu. Copiii din Urlători au învăţat aici, până în anul 1903, cand s-a înfiinţat şcoala satului,cu un post într-un local închiriat, într-o casă zisă „Pe grind”, aflată în mijlocul satului. În 1904, a început construcţia localului tip Casa Şcoalelor din iniţiativa prefectului C.Iarca şi primarului din Pleşcoi, Moise Mărculescu. Iniţial avea o sală, cancelarie şi hol. Primul învăţătora fost Elena Simionescu Porumbaru, apoi Gh. Nicolescu căzut în 1916 în luptele de la Turtucaia.(erou de razboi).În 1917 şcoala a fost transformată de ocupanţii germani în spital de izolare pentru bolnavii de tifos exantematic, nemţii distrugând mobilierul şi arhiva. În 1918, după mici reparaţii, se reia activitatea, un an mai târziu, şcoala funcţionând deja cu 3 posturi, Costică Bunea (din 1920 loan Opriş), Ion Vasilescu şi Maria Ştefănescu.

La 1 septembrie 1921 a fost încadrată Ana I Vasilescu, iar în 1934, Al. Chiscop în locul lui A.Câmpeanu.În 1926 s-a început construcţia celei de a doua săli de clasă, terminată in 1927, în 1929 o sală de teatru, în 1932 o fântână botezată „Fântâna eroilor din Urlători”, în memoria celor 39 ostaşi căzuţi în primul război mondial. În 1934 s-a construit o sală pentru atelier, unde în 1941 funcţiona cantina şcolară înfiinţată în 1929. În 1941 şcoala avea 4 posturi şi 256 elevi înscrişi, dar frecventau numai 170 deoarece părinţii erau concentraţi în război, alţii erau foarte săraci pentru a-şi permite îmbrăcăminte, încălţăminte şi cărţi. (monografia satului Urlători – Ana I. Vasilescu).

Raliţa Constantin (Jitianu) în centru
11 iulie 1878
(colecție particulară Horia Băescu)

Acum 70-80 ani, M.Stănciulescu, din Pleşcoi, a luat iniţiativa ca în locul şcolii din tinda bisericii să înfiinţeze o şcoală primară, în locuinţa sa într-o cameră de sub porumbar. După o vreme şcolarii merg la mânăstirea Berca, la şcoala condusă de părintele Bonifatie, mutată în 1877 de la mânăstirea Nifon, ei fiind în număr de 28. Masa de prânz o serveau la şcoală, (fiind şcoală de tip urban), singura de acest fel din judeţ, după cele din Buzău (5) și Mizil (2) menţionate şi de Basil lorgulescu în manualul ,,Geografia judeţului Buzău”, tipărit în 1878.În 1887, ia ființă şcoala de la Pleşcoi, cu învăţătoarea Raliţa Constantin, căsătorită Jitianu. Iniţial a funcţionat în casa Garofiţei, de lângă casa lui G.V.Dobrecu, apoi în altă casă şi în localul propriu construit de primarul Bănică.Proprietarul moşiei, Mişu Pleşcoianu a donat un pogon de teren, din armanul moşiei pentru a se construi un local de şcoală, lucrare realizată din martie până în august 1911, local cu două săli de clasă, cancelarie şi hol (stil Casa Şcoalelor).

Alte două săli s-au construit în toamna anului 1919. Era singura şcoală ce avea şi o sală de spectacole cu decoruri şi mobilier specific.Totodată, a fost schimbat tot mobilierul montându-se pupitre model, pentru câte 2 elevi, astfel că de la şopronul părintelui Stănciulescu din 1873-1874, după 50 de ani s-a construit un local corespunzător pentru desfăşurarea activităţilor didactice.În 1916 s-a înfiinţat postul al treilea, iar în 1918 al patrulea, numărul elevilor variind între 100-115, cu menţiunea că din anul şcolar 1903-1904, ca urmare a înfiinţării Şcolii primare mixte cu un post în satul Urlători, elevii de aici s-au retras la şcoala lor. Şcoala din Pleşcoi devine din toamna anului 1919 şcoală de tip urban cu 4 clase, având înscrişi 187 elevi.La 1 septembrie 1925 se înfiinţează clasa a V-a curs supraprimar şi un curs de adulţi care era frecventat de 140 băieţi şi fete, iar de la 1 septembrie 1928 şcoala are deja 7 clase cu 8 posturi de învăţători şi o maistră pentru atelierul de ţesătorie.În anul şcolar 1933-1934 existau aceleaşi posturi: 8 învăţători şi o maistră pentru atelierul de covoare, în plus un post pentru grădiniţa înfiinţată în acel an. Deoarece s-a dat dispoziţie, ca toţi copiii până la vârsta de 16 ani să urmeze cursul supraprimar, în anul școlar 1934-1935, apar în evidenţele şcolare 440 elevi.

Promoția 1935-1936 (colecție particulară Horia Băescu)

Promoţia 1935-1936 la întâlnirea de 50 de ani, (27 decembrie 1986), Înv. Ancuţa Drăghici Vlădoiu (pe scaun, cu flori), printre alţii: Nicuşor Purice, Nicuţă Vârlan, Ion Coleaşă, Mircea Niculescu, Petrică Grigorescu, Marioara Niculescu, Elena Sora.

Elevi de la Cojanu (Gura Aninoasei), în excursie(colecție particulară Horia Băescu)

Dintre cadrele didactice care au predat aici menţionăm:

• Ralita Jitianu 1897-1911, medaliată în iunie 1911 cu „Răsplata muncii” clasa I;
• Panait Volănescu 1892-1896;
• Preot C. Popescu 1896, suplinitor în locul lui P.Volănescu;
• I. Niculiu 1897-1901;
• Safta Georgescu 1901-1907;
• Iacob Gogan aprilie-septembrie 1907;
• Nae Ionescu 1907-1 septembrie 1916;
• Zoe Tănase 1911-1912, în locul Raliţei Jiteanu;
• Elena Mărgăritescu 1912-1914;
• Valeria Dumitrescu 1917-1918;
• D.Abagiu 1918;
• M.C.Tache 1919-1 mai 1931;
• Niculina Gheorghe 1919-1920;
• Elena Belei 1919-1920;
• AI.Manole 1920-1925;
• Eufrosina Popescu 1920-1923;
• Aurica Minculescu 1922-1925;
• Filofteia Vlad 1923-1924;
• Filofteia Baicu 1924-(era și în 1942);
• Maria Iamandi 1925-(idem);
• C. Constantinescu 1925-1930;
• Paulina Vârlan 1928-1929;
• Draga Ungureanu din 1928 maistră de ţesut;
• Niculina Iamandi din 1929;
• Vasile Constantin 1 mai 1931-1 septembrie 1933;
• Fănică Constantin 1930-1931;
• Ancuţa Drăghici din 1931;
• Maria Constantinerscu 1 septembrie 1931-1 septembrie 1934;
• Trandafir Costache 1931-1932;
• Sultana Sin 1933-1934;
• Elena Trentea 1933-1934;
• Maria Vârlan 1933-1935 (la grădiniță);
• Petruş Alexandrina ianuarie-septembrie 1933 (la grădiniţă);
• Claudia Rădună 1 septembrie 1938-1septembrie 1941 (la grădiniţă);
• Dumitru Apostol 1935-1937;
• Florea Vlădoiu din 10 Octombrie 1941, agronom.
• Mihail Tache a fost promovat inspector şcolar de la 1 mai 1931, iar Al.D.Manole, subinspector şcolar din 1938.

Dintre elevii şcolii, 36 au ajuns cadre didactice (învăţători cei mai mulţi), 15 cadre militare, 25 funcţionari superiori. Dintre toţi, merită amintit, Constantin I.Trentea (Bambi), un împătimit cercetător al arhivelor, autor al unor studii despre comuna Pleșcoi și învăţământul buzoian ,,Către pleşcoieni”Şcoala a avut şi biblioteca ,,risipită” în timpul ocupaţiei germane din 1916-1918, dar în 1922 s-au cumpărat alte cărţi şi s-a instalat biblioteca într-o cameră din centrul comunei.

Într-o noapte s-au furat mai multe cărţi şi reviste, iar ceea ce a mai rămas s-a transferat la primărie şi apoi la şcoala. În vizită la Pleşcoi, Apostol Culea, află întâmplarea, şi promite că va face o însemnată donaţie, astfel că în 1942 biblioteca avea cca. 2000 volume. Alte cărţi au fost donate de Nicolae Badea, funcţionar la Banca Națională.La Joseni, localul şcolii s-a construit, în 1928, pe cheltuiala dr. C. Angelescu.

În 1908, preda ca învăţător Nicolae Macovescu, tatăl lui George Macovescu, care, în vechiul regim, a îndeplinit o serie întreagă de funcţii, printre care şi ministru de Externe. Nicolae Macovescu, s-a pensionat în 1943. Şcoala avea şi o bibliotecă cu 420 de volume.După 1948, în toate satele comunei, apar şcoli primare şi şcoli elementare (Berca, Joseni, Răteşti, Pleşcoi) şi Valea Nucului, după 1960.

Dintre toate, se evidenţiază şcoala Pleşcoi, având rezultate deosebite, pe plan judeţean, fiind considerată una dintre şcolile fruntaşe, ale judeţului Buzău. Ne facem datoria de a pomeni câteva cadre didactice, care au fost și care au obţinut rezultate deosebite de-a lungul anilor: Răteşti (Niculescu Filofteia, Niculescu Aurica); Berca (Ciolac, Stoian, Dragomir Alexandru, Bădău Marcel, Rogoz Dumitru, Sin Nicolae); Joseni (Anton Stoian, Florea Georgescu, Ene Emil); Pleşcoi (Ivistion Sava, Mircea Manole, Florea Vlădoiu, Alexandru Manole,Niculina Iamandi, Marioara Iamandi, Filoftea Baicu, George Dima, Nicolae Băescu – profesor emerit, Manole Alexandrina, Vica Trentea, Mihai Ionescu, Ene Constantin, – inspector şcolar 1973-1980, director liceu 1980-1990, Mioara Minulescu, Ancuţa Drăghici);Valea Nucului (Alexandru Tronaru, Scăunaş Maria, Vasilescu I.); Liceul Berca (Nicolae Zahiu, Marin Rada, Florentina Georgescu, Veronica Badea, Petre Ştefan,Dorina Vlădoiu).

1954-Cadre didactice la Școala Pleșcoi (Nicolae Băescu, G.Dima, Florea Vșădoiu, A.Barkaru, N.Iamandi, A.Vlădoiu, Rada Mărculescu și Pia Băescu) (colecție particulară Horia Băescu)

Școala Pleșcoi promoția 1957 (Rogoz Dumitru, Nicușor Sin, Dorina Vlădoiu) (…) și profesorii (Al.Manole, F.Vlădoiu, Ivistion Sava, G.Dima, M.Manole și N.Băescu) (colecție particulară Horia Băescu)

În 1958, ia fiinţă la Berca, Liceul seral, care va funcţiona până în 1966, în actualul local al Clubului Copiilor. Profesori: Catrina Nicolae, Bădău Marcel, Nicolae Băescu, Dragomir Alexandru, A.Damian,V.Ursu. Dintre absolvenţi: Duca Angelo, Giurgea Gheorghe, Ilie Gheorghe, Jan Rogoz, Luca Mărculescu, Barbu Ion, etc. În 1973, se înființează ,,Casa pionierilor” Berca, cu sediul în spatele şcolii. La înfiinţare, director era Rogoz Dumitru, şi instituţia avea următoarele cercuri: Teatru, Pirogravură, Istorie, Orientare turistică, Carting, Aquaristică, Fotocineclub, Cenaclu literar-muzical, Croitorie, Dans modern. Au funcţionat, ca profesori de-a lungul anilor, Dima Alexandru, Avrigeanu Siminel, Băescu Horia, Cristina Berca, Antonică Emil, Pascu Ion, Ene Gelu, etc.

După revoluția din 1989 ,,Casa Pionerului” primește titulatura ,,Clubul Copiilor și Elevilor Berca”, iar dinanul 2008 se numește,,Clubul Copiilor”și funcționează un singur cerc de muzică coordonat de doamna Florentina Popescu, profesor titular. În 1979, a luat fiinţă Liceul industrial de petrol, patronat de Schela Berca, având ca scop asigurarea forţei de muncă, mediu-calificate, pentru industria petrolieră.Primul director a fost ing. Nicolae Zahiu. De-a lungul anilor liceul şi-a modificat, de mai multe ori, titulatura, în funcţie de cerinţele comunităţii. Astăzi, el se numeşte Liceul Tehnologic ,,Sf. Mucenic Sava”, cu clasele I-XII.

Liceul Tehonologic ,,Sf.Mucenic Sava”

ŞCOALA PLEŞCOI

ŞCOALA VALEA NUCULUI

ŞCOALA JOSENI

ŞCOALA RĂTEȘTI

Actualul spațiu al grădiniței cu program școlar

Pe 4 august 1923, elevii de la cursul secundar din Pleşcoi au hotărât înfiinţarea Societăţii Culturale ,,Idealul”.Conform statutului care s-a adoptat, activitatea se desfăşura în trei secţiuni: sportivă, culturală şi artistică. Serbări, spectacole, meciuri, chiar şi o mică bibliotecă a societăţii,formată pe cheltuiala acestora, sunt câteva din aspectele legate de activitatea acesteia.

O parte din membrii fondatori ai Societății Culturale ,,Idealul”-Pleșcoi-1923 în rândul cărora se disting: Ancuța Drăghici, Alexandru Manole și Gheorghe Tache (colecția particulară Horia Băescu)

În 1929, la indicaţiile domnului Apostol Culea, directorul Casei Școalelor şi Culturii Poporului, societatea se transformă în Centrul Cultural ,,Idealul”, care face parte din regiunea a III-a, sub îndrumarea lui Apostol Culea. Din beneficiile realizate, de pe urma serbărilor, biblioteca centrului reuşeşte să achiziţioneze peste 2000 de volume. Pe 18 mai 1930, se înfiinţează Căminul Cultural ,,Nae Ionescu”(învăţător-erou, care a căzut în primul război mondial). Conducerea căminului era asigurată de Mihai Tache, pr. Cernat Şercăianu, pr.I.Gr.Bratu. Cenzor a fost ales Iorgu Ciobotaru, numărul membrilor fondatori 122.Din motive necunoscute, Căminul Cultural n-a funcţionat (se pare că nu s-a obţinut autorizaţia necesară), şi abia pe 28 februarie 1939, s-a înfiinţat un nou cămin, purtând acelaşi nume ,,Nae Ionescu – Nae”.

Un cămin cultural s-a înfiinţat şi la Gura Aninoasei, în 1942.Din 1948, apar cămine culturale, aproape în toate satele componente, (Cojanu, Joseni, Pâcle), iar la Pleşcoi şi Urlători, existând săli de festivităţi, pe lângă şcoli.

Între 1958-1963, la Pleşcoi se formează un puternic colectiv artistic, având ca nucleu cadrele didactice şi realizănd două performanţe deosebite: punerea în scenă a piesei de teatru ,,D-na ministru” de Nuşič (piesă care s-a jucat cu mult succes în localiatate şi în judeţ), şi realizarea montajului literar-artistic ,,Cu faţa spre mâine, în numele viitorului!”,montaj care a luat premiul II pe ţară (pentru vremurile acelea fiind o performanţă deosebită).Iată câteva nume: M. Manole, C.Ene, V.Trentea, M.Minulescu, Ghe. Cocioabă, N.Sin, G.Trentea, M.Băescu, P.Rogoz, M.Antonică. În 1954, este terminată construcţia, prin muncă patriotică, a Clubului Muncitoresc, cu o sală de peste 100 de locuri. Se rulau filme, se desfăşurau lunar spectacole profesioniste (M.Tănase a concertat aici în 1956), iar artiştii amatori îşi etalau talentul, cu prilejul diferitelor sărbători. Operatorii de film au fost Culai Trentea și Costel Lungu, iar controloare la bilete Lina Coleaşă şi mai târziu Cojocaru Riţa.

Berca Clubul Muncitoresc 1955(colecția particulară Horia Băescu)

Cinematografe săteşti se mai aflau la Cojanu (operator Gică Mircea), Joseni (operator Al. Radu), Pleşcoi (operator Andrei Herman, apoi N.Sin). Clădirea Clubului Muncitoresc fiind zdruncinată la cutremurul din 1977, a fost demolată, un an mai târziu punându-se piatra de temelie a Casei de Cultura actuale, a cărei construcţie a fost finalizată în 1986. La inaugurarea acesteia, din octombrie 1986, a participat Teatrul de estradă C.Tănase, Bucuresti şi grupul Hyperion din Berca. Grupul Hyperionia fiinţă în 1978 având în componenţă: Băescu Horia, Mihăilă Toma, Vârlan Mihai, Drugă Ion, Giani Soare şi participă la primul spectacol realizat de Adrian Păunescu în judeţul Buzău(spectacol televizat), cu melodia“Decindea Dunarii”, pe versurile lui Vasile Voiculescu. În arhiva televiziunii române există un videoclip realizat pe apa Buzăului, cu grupul, interpretând această melodie.

Grupul Hyperion pe scenă 1979 (colecția particulară Horia Băescu)

O parte din grupul Hyperion 2018

De-a lungul anilor trupa a participat la diverse festivaluri şi concursuri judeţene şi naţionale, unde a obţinut numeroase premii (Râmnicu Sărat, Galaţi, Tulcea, Slobozia, Ploieşti, Craiova şi Calafat). A realizat videoclipuri în colaborare cu Dida Drăgan şi Victor Socaciu. În timp, la grup, s-au perindat, mai mulţi oameni, printre care fraţii Zota, surorile Pâslaru, Nicu Cîmpeanu, Simona Borza, Serghei Lala, Lupu Mihaela, Dorina Andorne, Paula Mihai, Anastasiu Simona, Burlacu Adrian, Lăcătuș Florentina, Pascu Cecilia, Zaharia Elena, Papuc Bianca, Gătej Andreea etc.

Grupul Hyperion 2006

Pe scena Casei de Cultură de la Berca, s-au perindat cu prilejul diferitelor spectacole, multe personalităţi ale vieţii artistice româneşti: Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mihai Fotino, Ştefan Hruşcă, Victor Socaciu, Nae Lăzărescu, Vasile Murariu, Vasile Şeicaru, etc. Printre cei care au condus destinele acestei instituţii se numără: Gelu Ene, Doru Luntraru, Florin Pascu, Rodica Ene. Din fostul grup Hyperion din 2006, Nicu Zota se relansează în muzica folk, continuator la un nivel înalt al tradiției Cenaclului.

Nicu Zota

Premii obținute de Nicu Zota de-a lungul anilor:

• Premiul Național de muzică folk ,,Poarta Sărutului”, Târgu Jiu 2006 – Premiul III;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Prima Iubire”, Reghin 2006- Premiul III;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Om Bun”, București 2006- Premiul III;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Poarta Sărutului”, Târgu Jiu – Premiul II;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Festivalul Castanilor” Ploiești 2007 – Premiul Special al Juriului;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Omul cu Chitara”, Brăila 2007- Premiul III;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Moldavia” Iași 2007- Premiul II;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Om bun” București 2007-Premiul special ,,Vali Sterian”
• ;Festivalul Național de muzică folk,,Târgoviște 2008”,Premiul II;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Gil Ioniță”, Onești 2008- Marele Premiu;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Poarta Sărutului” Târgu Jiu 2008- Premiul II;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Festivalul Castanilor”, Ploiești 2008-Premiul de Măiestrie Intepretativă;
• Festivalul Național de muzică folk ,,Chitarele Dunării”, Călărași 2008 – Premiul RFI (Radio France international);
• Festivalul Național de muzică folk ,,Om bun” București 2008- Marele Premiu;
• Festivalul Național de muzică folk „Succeava 2009”,Trofeul Bucovinei.

Sub îndrumarea lui Nicu Zota, pe data de 1.05.2017 ia naștere grupul Trio Vox alcătuit din gemenele Ștefania și Gabriela Șerban (chitariste) împreună cu Oprea Marina Diana (solist vocal), fostă membră a Clubului Copiilor Berca unde a obținut numeroase premii la festivalurile locale.

Grupul Trio Vox

Grupul a debutat cu succes în anul 2017 obținând numeroase premii din care menționăm:

• Festivalul„Folk Minor Fest”Tecuci 2017- Locul I;
• Festivalul „Dăm Folk”Bicaz 2017”- Locul I;
• Festivalul „Dor de Folk”Codlea 2017(compoẕitie) – Locul I;
• Festivalului „Dor de Folk”Codlea 2017 – Trofeu;
• Festivalul ,,Toamna baladelor” București- Diplomă de participare;

Alți artiști originari de pe aceste meleaguri au fost:

Titi Ungureanu V. Constantin(Titi) născut la 24.01.1954, Unguriu. Studiază la şcoala din Pleşcoi, Liceul pedagogic din Buzău,Facultatea de mizică Bucureşti, pe care o termină în 1997. Funcţionează ca învăţător la Pogoanele şi Amaru, profesor de muzică la Şcoala nr.12 din Buzău şi la Palatul copiilor. Compozitor, interpret, şlefuitor de talente, câştigă în 2003 ,,Mamaia Copiilor” cu Lucia Dumitrescu.În prezent este lider al trupei de muzică etno ,,Nemuritorii”.

Benone Sinulescu, născut la 24 mai 1937, părinți Luca şi Ileana.Studiile elementare, Pleşcoi, Nehoiu, Pătârlagele.Termină Şcoala medie tehnică mecanică la Buzău, şi în 1959, se înscrie la Şcoala specială de muzică, Bucureşti, unde îi are colegi pe Gheorghe Zamfir şi Ileana Cotrubaş.Este angajat al ansamblului ,,Gheorghe Dima”, Braşov şi apoi la ansamblul ,,Ciocârlia”, Bucureşti, unde-i are colegi pe Rodica Bujor, Mia Braia, Ion Cristoreanu, Maria Tănase. În 1956, debutează la Radio. Interpret al melodiilor din zona Buzăului, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Cât îi Siriul de mare”, „Eu ţi-am iubit ochii tăi”, „Radu mamii Radule

Aurelian Andreescu, născut la 12 mai 1942, pleșcoian prin mamă (Maria Milea), tatăl (Spridon Andreescu) din Mizil, inginer telefonie.Studiază liceul și școala tehnică de construcții în București unde s-a stabilit cu familia.A debutat în 1960.A câștigat în 1970 ,,Cupa Europei” la Knokke-Belgia, împreună cu Mihaela Mihai și Aura Urziceanu. Dintre melodiile interpretate, au devenit hituri ,,Copacul” (Jolt Kerestly și Ovidiu Dumitru) și ,,Oameni, oameni” (Marius Țeicu). A murit la 22 iulie 1986 la Constanța.

Merită de asemenea menționat și despre tinerele speranțe ale acestor locuri

Clubul Copiilor Berca este o instituție de învățământ extrașcolar și nonformal și are ca obiective: petrecerea utilă a timpului liber al copiilor, descoperirea, cultivarea și promovarea talentelor în domeniul cultural-artistic,exprimarea interesului faţă de bogăţia şi varietatea folclorului muzical românesc, recunoscând în lucrările audiate specificul zonal. Prin activitățile cercului și al nivelului de pregătire,s-a reușit, în ultimii trei ani, atragerea la cursuri a copiilor din alte localitați învecinate ale comunei Berca precum Unguriu, Scorțoasa, Săpoca, Cernătești, dar și din comune mai îndepărtate caGălbinași, Bentu, Largu Sarulesti, Cislau, Glodeanu Silistea, Vadu Pașii. În octombrie 2016, s-a înființat prin hotărâre de Consiliu Local,,,Ansamblul Folcloric Drăgăicuțele”, care întrunește un număr de 30 de copii talentați, și a dus faima județului promovând frumusețea cântecului popular, tradițiile și obiceiurile de pe Valea Buzăului.

Acest grup vocal împreună cu soliștii grupului au reușit în acest timp să obțină un numar de aproximativ 400 de premii naționale(trofee, premii I,II,III,diplome de excelență), prin prestația artistică pe cele mai prestigioase scene ale festivalurilor naționale și internaționale, cum ar fi: Festivalul Internațional „Mihaela Runceanu” Buzău,Premiul I (ansamblul) ,,Marele Trofeu al Festivalului Benone Sinulescu”, ,,Cântec drag din plai străbun”la Vaslui, unde pentru prima dată cântă acompaniați de Orchestra Națională ,,Rapsodia Vasluiului”-dirijor Cristian Năstase),Festivalul „Francochanson”Buzău cu calificare în etapa națională, ,,Festivalul Tinereții” Mangalia, ,,Comoara Moldovei” Bârlad, ,,Maimuțica de aur” București, ,,Dor de cântec” Constanța, ,,Mă uit pe Buzău la vale” Buzau,,,Premiile Music Factory”,„Cununa Petrolului”Moreni, „Magia Sfinxului” Bușteni,etc.

În octombrie 2016 Drăgăicuțele au susținut un program artistic cu ocazia participării unei delegații de profesori universitari din universități europene de prestigiu(Letonia, Austria, Olanda, Anglia, Cipru, Spania, Franța, Italia, Germania, Danemarca, Israel, Moldova, Turcia, Finlanda)la conferința „Educația între toleranță și radicalism”.Aceștia continuându-și aparițiile și în noiembrie 2016, susținând un program artistic pentru un grup de liceeni francezi aflați în schimb de experiență la Colegiul Național B.P.Hașdeu, ,,Festivalul Internațional de Interferențe Culturale” sub egida Fundației Paul.De amintit faptul că din cadrul Clubului Copiilor Berca, au plecat foarte mulți elevi pe cont propriu, devenind astăzi mici artiști, reprezentând comuna prin diferite zone ale țării.

Manole Alexandru -născut pe data de 13.02.1997 în Berca a început studiul chitarei în anul 2010 sub îndrumarea domnului profesor Marius Răgălie. A obținut peste 30 de premii naționale și internaționale.Cu participări la olimpiadele de profil (muzica) a reușit performanța de a obține locul I fiind unic pentru istoria liceului de arte ,,Margarata Sterian”. Concursuri de care amintim: concursul internațional ,,George Enescu”, premiul I, concursul internațional ,,Miniatura Romantică” Galați premiul I,„Gala laureaților” marele premiu, concursul de chitară ,,Noellia Prisecaru” Focșani,locul II,,,Little Strings” Buzău locul III.A concertat cu orchestra filarmonica din Brașov concertul ,,Aranjuez-Manuel Rodrigo”

La capitolul cultură se cuvine a semnala activitatea scriitoricească a unor concetățeni:

Emil Niculescu – Poet s-a născut în satul Pleşeşti, comuna Berca, la 26 septembrie 1954. A absolvit liceul ,,Mihai Eminescu” din Buzău, şi Școala Postliceală de Biblioteconomie Bucureşti (1973). În lumea culturală este cunoscut ca poet, eseist, publicist, critic și istoric literar, iar acest lucru este confirmat de apariția nenumăratelor materiale semnate de el, în publicații de prestigiu precum: ,,Timpul”,,,Ateneu”,,,Viața românsească”,,,Convorbiri literare”,,,Fereastra”, ,,Renașterea culturală”, ,,Opinia” etc.

Poezia lui Emil Niculescu cultivă un livresc rafinat, prin draperiile căruia transpare o ironie lucid-amară.Arhitectura pe care o construiește nu este numai barocă, este și de un rafinament stilistic seducător, poetul dovedind dibăcie în a așterne cuvintele pe hârtie cu o floretă fermecată.

Volume publicate:

• ,,Provincia Felix” (versuri,1993);,
• „Tot despre Caragiale”(eseu, 1995)
• „Birja cu crai”(versuri, 1996),
•  „Dragonoctonul” (Sf.Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă), Ed. Anastasia, Buzău, 2004.
• ,,Balada doamneleor de altădată”, anthologie si postfaţă de Emil Niculescu, Ed. Vega Buzău, 2007.
• ,,Zona Zoster” (versuri, 2009)
•  ,,Vanitas Levantina”(versuri, 2015)

Horia Ştefan Băescu, născut la Pleşeşti, Berca, la 1 ianuarie 1946.Absolvent al liceului „B.P.Haşdeu” Buzău, şi al Facultăţii de Litere Bucureşti. Profesor de limbă şi literatură română, conducător al cenaclului ,,Hyperion”, director al ,,Casei Pionierilor” și al ,,Clubului Copiilor”.Publică în ,,Renasterea culturală” eseuri despre Radu Gyr, Nae Ionescu şi Nichifor Crainic.Iar în revista „Continuu” publică diferite poezii.

Volume publicate:

• ,,Cântece de lume” (versuri), Ed. Alpha, Buzău 2001;
• ,,Mitologicale” (versuri), Ed. Alpha, Buzău 2001;
• ,,Gânduri” (versuri), Ed. Alpha, Buzău 2002;
• ,,Poezii” Ed. Luceafărul,Bucureşti 2003;
• ,,Ecouri” (proză), Ed. Luceafărul,Bucureşti 2005
• ,,Ecouri II” (proză), Ed. Vega, Buzău, 2005
• ,,Vorbe”(versuri), Ed.Luceafărul Bucureşti 2005;
• ,,Poezii”editura Digital Adversiting 2018;

Fragment din scrisoarea Gabrielei Defour Voiculescu (16 Iunie 2007) prin care aceasta confirmă vizita tatălui său la Mănăstirea Rătești în 1908

Fragment dintr-o scrisoare adresată de Gabriela Defour Voiculescu (fiica poetului V.Voiculescu), lui Horia Băescu

Colecția manuscriptum

Laurențiu D.Tănase- născut la Berca la 26.06.1967. A urmat studiile elementare în comuna natală iar între anii 1983-1988 urmează Seminarul teologic ortodox din Buzău-șef de promoție. Din 1989 este student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București pe care o termină, ca șef de promoție în 1993.Între 1995-2000 urmează diferite studii de specialitate post-universitare la Geneva și Strasbourg. Doctor in Sociologie religioasă, profesor de religie și metodologie pedagogică la Liceul Pedagogic din București, asistent universitar la Universitatea ,,Ovidius” din Constanța, ministru secretar de stat pentru Culte (guvernul Năstase), lector universitar la Universitatea București.Este membru în diferite asociații interne și internaționale cu caracter ecumenic.În prezent este membru al Colegiului CNSAS.

Lucrări:

• „Psihosociologia sectelor și formarea ecumenică”;
• „Sectele și noile mișcări religioase în România – o abordare sociologică”;
• „Noile mișcări religioase în România de la căderea comunismului până astăzi”
• „Războiul din Kosovo și consecințele sale politice pentru România”.

Nicolae (Ninel) Zahiu II s-a născut în 22 martie 1945, în comuna Mehedinţa, judeţul Prahova.Absolvent al I.P.G., a fost inginer şi director la Schela Berca.În 1996, publică o carte de poezie care nu poartă sigla niciunei edituri, cu titlul ,,Poezia deşertului sau deşertăciunea poeziei”.Poemele care au fost scrise în Turkmenistan, în perioada când N.Zahiu a lucrat ca inginer, sunt dedicate propriei conştiinţe, conştiinţă cu care autorul se regăseşte în izolare. Din păcate, moartea care a survenit în 2004, a curmat destinul liric al Lordului (după cum îl numeau colegii)

Activitatea sportivă de pe teritoriul comunei Berca  este semnalată de prin 1923, când echipa de fotbal a Plșcoiului ia parte la Cupa Arsenescu – Slănic.

În 1931 se înființează Viforul Pleșcoi, care juca pe terenul existent și astăzi, teren cedat de Banca populară Mihai Viteazul pentru acest scop. În 1946 ia ființă echipa de fotbal Astra, care, după naționalizare (1948) și-a schimbat numele în Petrolistul, și apoi în Petrolul, nume sub care activează și astăzi, în seria a II a .

În 2001, sub patronajul primăriei, ia ființă echipa de fotbal A.S. Amicii Berca, care activează în campionatul județean, seria I, disputându-și meciurile pe un teren amenajat în Valea Nucului.

Cu bune rezultate în comuna Berca este și activitatea handbalistică. În 1973 se înființează echipa de handbal Viitorul, care activează în campionatul județean.